Comunicat de presă: La Roman, DIICOT a descins la părinții care-și trimit copiii să fure

de | 19/06/2017 | Actualitate, Justiție, Local

Procurorii DIICOT Iași  și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iași efectuează în acest moment, simultan, 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Iași, Roman și a județului Prahova într-o cauză vizând  destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris desfășoară o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional. Sunt vizate în jur de 120 de persoane de pe teritoriul României și al Franței din care peste 70 de  minori, cu vârste între 10 – 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.

Probatoriile au evidenţiat  faptul că pe raza municipiilor Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării și-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață parazitar al părinților.

Membrii grupării infracţionale și-au exploatat proprii copii minori atât pe raza municipiului Iaşi cât și în Paris.

Aceștia au fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinților care le valorificau. Părinții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă în funcție de zona unde erau trimiși să fure.

După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași, minorii erau transportaţi în Paris, în mai multe tabere locuite de rromi, de unde ulterior erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională. Pentru documentarea activităților infracționale s-a solicitat informații autorităților franceze în anul 2016, iar  ulterior a fost constituită o echipă comună de ancheta ce a acționat pentru probarea activităților infracționale.

Actiunea este realizată cu sprijinul IPJ Iași, BCCO Bacău,BCCO Ploiești, ITPF Iași și  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, forțele cumulate în această acțiune fiind de  140 de polițiști și 170 de jandarmi. Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.  Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST. Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.