Cine sunt elevii de 10 din zona Romanului: Ioana, Miruna, Ilinca și Teodor

de | 26/06/2017 | Educație, Local, Rural

Din peste 4.000 de elevi care au susținut probele Evaluării Naționale în județul Neamț, doar șapte au reușit să obțină media maximă. Dintre cei șapte magnifici, patru sunt din zona Romanului și confirmă valoare școlilor din care provin: Colegiul Național ”Roman Vodă”, Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” și Școala Gimnazială Moldoveni.

Ioana Maria Leancă a fost elevă a Școlii Gimnaziale ”Vasile Alecsandri”. Media 10 la Evaluarea Națională reprezintă, pentru ea, o continuare firească a rezultatelor pe care le-a obținut în cei patru ani de gimnaziu. Nu a țintit spre 10, dar a vrut să facă o lucrare cât mai bună; și i-a ieșit de minune.

Ioana Ana Maria Leanca

Ioana Ana Maria Leancă

Sincer, subiectele mi s-au părut de nivel mediu, însă mi-au solicitat atenția și a trebuit să dau, cum se spune, 110% timp de cele două ore cât a durat subiectul. Nu am plecat cu premisa că trebuie să iau nota 10, ci că trebuie să mă perfecționez, să dau tot ce am mai bun și să mă înving pe mine însămi, pentru că eu am fost olimpică și la chimie și am fost destul de ocupată. A fost o surpriză, într-un fel, deși pregătirea a început din prima zi din clasa a V-a, am ținut să mă prezint onorabil. În cei patru ani de școală am media generală 10, dar nu vreau să plec din Roman, voi continua studiile aici fiindcă aici sunt părinții și prietenii mei. Vreau să merg la matematică-informatică, la Colegiul Național ”Roman Vodă”, deoarece sunt o persoană a provocărilor. M-au sprijinit foarte mult doamna dirigintă Maria Rachieru, doamna profesoară de religie și doamna profesoară de matematică, Maria Gheorghiu. Iar cele mai importante momente sunt cele în care am  stat cu părinții și cu prietenii, să fiu eu, să scriu poezii și momentele în care am participat la olimpiadă, pentru că m-am familiarizat cu tot ce presupune un examen.”

Ioana Ana Maria Leancă, Școala ”Vasile Alecsandri” Roman

La câțiva kilometri de Roman, Miruna este dovada că poți să înveți oriunde și că depinde doar de tine să ajungi acolo unde îți dorești. Nu este genul de elev care a stat cu nasul doar în cărți, dar a reușit să obțină rezultatul maxim pentru că a muncit eficient.

Miruna Mihaela Olaru

Miruna Mihaela Olaru

Evaluarea Națională a fost o etapă care, la început, mi se părea a fi grea și nu credeam că o să pot trece peste ea cu ușurință. Din fericire, prin munca depusă și cu sprijinul profesorilor, familiei și prietenilor care m-au ajutat, m-au sfătuit și mi-au fost alături – și cărora le mulțumesc din suflet – am reușit să ating cota maximă și să iau acest rezultat. Am încercat să nu fiu izolată cu capul în cărți și să-mi fac timp să mai ies cu prietenii, să mă plimb și să mă recreez. În momentul în care au apărut subiectele și le am citit mi- am luat o piatră de pe inimă pentru că au fost ușoare, în special la limba română. Sunt foarte mulțumită de rezultatele muncii mele depuse și mă voi strădui în continuare să obțin rezultate cât mai bune și să ajung acolo unde îmi doresc! Cât despre liceu, aș vrea să intru la Colegiul Național ”Roman Vodă”, la profilul matematică-informatică, dar rămâne de văzut. Acum sunt foarte fericită și mai am la dispoziție câteva zile ca să decid, în mod rațional, ceea ce vreau să învăț în următorii patru ani.”

Miruna Mihaela Olaru, Școala Moldoveni

O altă medie de 10 vine de la Colegiul Național ”Roman Vodă” (CNRV), reușita fiind a elevei Ioana Ilinca Grumezescu. Datorită notelor din gimnaziu și a mediei de la Evaluarea Națională, Ilinca va continua să învețe la CNRV, tot acolo unde este elev de liceu și fratele ei.

Ilinca Grumezescu

Ioana Ilinca Grumezescu împreună cu prof. Cristina Oana Marzea-Cristea

După ce am ieșit de la proba de limba română aveam oarece dubii, credeam că am greșit undeva, dar nu am greșit, pentru am luat 10; însă am fost destul de emoționată. După ce am ieșit de la examenul de la matematică am avut speranței mai mari, fiindcă m-am verificat cu mai mulți colegi și cu doamna profesoară. Totuși, am stat cu emoții până la primirea rezultatelor.  Mă bucur că au fost rezultate atât de bune, mai ales că anul acesta și anul trecut am terminat clasa cu media 10. Un alt rezultat pe care l-am reuțit anul acesta a fost să mă calific la olimpiada națională de limba latină. Știu că latina nu este înțeleasă de mulți, dar este o limbă foarte frumoasă. Mai departe vreau să merg la profilul științe ale naturii, fiindcă este cel mai echilibrat profil de la Colegiul Național ”Roman Vodă” și din tot orașul și deoarece eu vreau să mă fac medic.”

Ioana Ilinca Grumezescu,  Colegiul Național ”Roman Vodă”

Teodor Ioan Băltoi este conchis și aplicat, așa cum sunt toți iubitorii de matematică și informatică. Cu toate acestea, a reușit să treacă cu brio și peste proba de limba română, deși recunoaște că a avut ceva emoții. La fel ca Ilinca, și el va continua la CNRV, dar la profilul care i se potrivește.

Teodor Baltoi

Teodor Ioan Băltoi

Probele au fost de dificultate medie. La matematică mi-a fost mai ușor, fiind un domeniu în care încerc să fac performanță. Testul la limba română s-a dovedit a fi o piatră de încercare pentru mulți. Eu am avut o zi bună, am fost inspirat! Vreau să continui pe profil real; clar, matematica și informatica, ambele materii mă fascinează și sper ca și în viitor să fac performanță. În gimnaziu am castigat numeroase medalii și premii la disciplinele matematică și informatică, la concursuri interjudetene și naționale. Pentru că am participat în fiecare an, din clasa a V-a, la olimpiade județene și naționale , nu mi-a fost greu să mă confrunt cu emoțiile acestui examen. Probabil și datorită acestui lucru am obținut rezultatul foarte bun la Evaluarea Natională.”

Teodor Ioan Băltoi, Colegiul Național ”Roman Vodă”

La nivelul județului Neamț, peste 71% dintre elevii de clasa a VIII-a au obținute medii peste 5,00 la Evaluarea Națională. Rămân, totuși, peste 1.000 de elevi (mai bine de un sfert dintre cei care au dat examen) care nu au reușit să rezolve subiectele, deși au mers la școală timp de opt ani. Pentru toți, însă, urmează etapa admiterii la liceu și, mai apoi, vacanța.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.