Lucian Micu a jurat pentru binele romașcanilor

de | 29/06/2017 | Administrație, Local

Lucian Micu a depus joi, 29 iunie, jurământul pentru a prelua funcția de primar ales al municipiului Roman. Depunera jurământului s-a făcut în cadrul unei ședințe a Consiliului Local convocată special pentru acest scop. După ce judecătorul Luminița Bârjovanu a citit hotărârea judecătorească civilă prin care s-a confirmat rezultatul alegerilor parțiale din data de 11 iunie, Lucian Micu a depus jurământul, în fața consilierilor locali, a presei, a directorilor din Primărie, a invitaților și, mai ales, în prezența soției sale și a celor două fiice. După ce a jurat că va face tot ce-i stă în putință pentru binele tuturor romașcanilor, Lucian Micu a ținut o scurtă alocuțiune.

Lucian Micu depunere juramant primar 3387

Vreau să finalizăm proiectele pe care le-am început și pe care ni le-am propus, să fim aceeași echipă unită. Vreau să mulțumesc domnului deputat Laurențiu Leoreanu, care este un exemplu de bună ractică în administrația locală, pentru că m-a sprijinit în tot acest timp. Mi-a lăsat o moștenire pe care o primesc cu maximă responsabilitate și vreau să fiți convinși că împreună vom continua să facem lucruri extraordinare pentru acest oraș frumos, pentru casa noastră. Vreau să mulțumesc tuturor consilierilor locali, inclusiv celor din opoziție, care în ultima perioadă, poate și din cauze electorale, poate m-au desconsiderat. Și unii dintre ei mi-au făcut rău chiar și la nivel personal. Dar vreau să spun că am trecut peste, am puterea de amerge mai departe și i-am iertat pe toți voi demonstra că voi fi primarul tuturor romașcanilor. Îi mulțumesc și domnului subprefect Iulian Jugan pentru cinstea și onoarea de a fi aici, a fost un apropiat al comunității romașcane de când a preluat acest mandat și nu numai.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

A urmat alegerea viceprimarului, iar propunerea PNL a fost Roxana Iorga, în timp ce Radu Curpăn a fost desemnat candidat din partea social-democraților. Cum era de așteptat, Roxana Iorga a fost aleasă ca viceprimar cu 11 voturi, Radu Curpăn fiind votat de cinci aleși romașcani, adică de cei cinci consilieri PSD prezenți la ședință.

Roxana Iorga alegeri viceprimar 3439

Doresc, în primul rând, să-l felicit pe camaradul meu din ultimele trei luni, Lucian Micu, îi mulțumim celui care ne-a unit ca și echipă, domnul deputat Laurențiu Leoreanu, le mulțumesc colegilor din Cnsiliul Local care au avut azi încredre în mine și mi-au acordat votul lor. Recunosc că, din experiența scurtă, de doar trei luni de zile, e o mare responsabilitate ceea ce am primit astăzi dar sper că nu-I voi dezamăgi, în primul rând pe romașcani, pentur că pentru ei sunt acolo, pe cel care va fi partener în echipa aceasta, în primărie, pe colegii din Consiliul Local, pe toți. Și le mulțumesc, chiar dacă azi au avut o altă opinie, pentru că asta mă ambiționează.”

Roxana Iorga, viceprimarul municipiului Roman

Au mai luat cuvântul deputatul Laurențiu Leoreanu și subprefectul Iulian Jugan, fiecare dintre cei doi susținând că îl vor sprijini pe Lucian Micu în activitatea sa.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.