Visul american, prin ochii unui CNRV-ist

de | 16/07/2017 | Educație, Local

Visul american a devenit realitate pentru un elev al Colegiului Național ”Roman Vodă”. Ștefan Popa a fost unul dintr elevii români care au aplicat, anul trecut, în cadrul primei ediții a programului Flex. A fost ales ca bursier și a petrecut un an școlar dincolo de ocean. S-a întors de curând în țară și acum povestește și altor tineri despre această șansă de a studia în Statele Unite ale Americii (SUA).

”Am venit exact acum o lună. Aplicațiile, la început trebuie să completezi o aplicație online, care constă în trei eseuri, apoi, în ianuarie, are loc un interviu cu cei selectați în urma eseurilor, după care, în luna aprilie sunt anunțați bursierii. Experiența a fost una extraordinară. Este cu totul diferit și încă pare că totul a fost un vis. Școala este diferită, oamenii sunt diferiți. Părerea mea este că sunt mai prietenoși și mai deshiși la alte culturi și la noi idei. Cele zece luni petrecute în SUA reprezintă o experiență care m-a schimbat în bine, m-a maturizat și am devenit și eu mai deschis la noi idei și m-a făcut să vreau și eu să mă implic mai mult în proiectele din țară, pentru că și la noi în țară se pot face lucruri foarte frumoase, deși toată lumea vizează la SUA.”

Ștefan Popa, bursier Flex

Stefan Popa bursier Flex 3

A locuit pe coasta de est a SUA, la aproximativ 275 de kilometri de New York și a avut de-a face cu multe provocări.

Am fost într-o localitate de lângă capitala statului Pennsylvania, Harrisburg. Orașul este cam la fel de mare ca Romanul, în jur de 50.000 de locuitori. Școala era foarte mare, avea în jur de 1.500 de elevi, a fost o experiență interesantă din acest punct de vedere. Pot să spun că am fost vedeta școlii, fiindcă toată lumea era interesată de România și când au aflat că am aplicat și sunt bursier mă felicitau pentru inițiativă. Am  primit și întrebări gen ”România este același lucru cu Armenia?” ”Avem electricitate, avem mașini?”, dar nu m-am supărat, nu aveau neapărat de ce să știe de România. Dar le-am povestit cât mai multor persoane despre România, iar unele au devenit foarte interesate să viziteze țara noastră. În ceea ce privește studiul, sunt multe lucruri pe care le poți alege acolo. Eu am mers cu lista de materii și de medii și am avut obligatoriu limba engleză, matematica și istoria și  am putut să-mi aleg eu alte trei ore și mi-am ales ore legate de informatică și animație, dar aveau și ore de fotografie, pictură, teatru, orchestră și multe alte opțiuni.”

Ștefan Popa, bursier Flex

Stefan Popa bursier Flex 7

Elevii din cadrul programului Flex locuiesc, pe toată perioada bursei, la o familie ”adoptivă”, care îi primește benevol și are grijă de musafiri ca de proprii copii.

Am stat cu un tată singur și a fost interesant, pentru că nu eram obișnuit cu un singur părinte, dar asta ne-a apropiat mai repede și am făcut multe lucruri împreună. Am mai cunoscut și alți studenți de schimb și familiile acestora și am observat la fiecare familie că, deși fac asta benevol, s-au implicat foarte mult și ne-au învățat multe lucruri despre cultura lor. Cu cel la care am stat vorbim pe Skype în fiecare duminică și avem în plan să ne mai vedem; încă nu știu dacă mă voi mai duce eu acolo sau va veni el în România.”

Ștefan Popa, bursier Flex

După această experiență, Ștefan îi sfătuiește pe toți colegii săi să ia orice oportunitate care li se oferă, fiindcă vor avea doar de câștigat, pe toate planurile. El le-a vorbit elevilor de liceu despr experiența din State ca urmare a invitației PTP Roman.

Eu îl cunosc pe Ștefan de mai mult timp și m-am gândit că ar fi o idee foarte faină să vină și alții, să afle despre povestea lui. A fost gândită o acțiune pentru un grup mai mic dar, încet – încet, ne-am extins. Vrem să facem mai cunoscut programul Flex, este o oportunitate inedită și nu chiar atât de multe persoane știu despre aceasta. Iar el e exemplul cel mai bun.”

Ema Vrâceanu, organizator PTP Roman

Înscrierile în cadrul programului Flex pentru anul școlar 2018 – 2019 vor începe în toamnă. Mai multe informații despre programul Flex puteți afla de aici.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.