În orașul Villach din Austria s-a desfășurat, în perioada 09 – 16 iulie, cea de-a XXI-a ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Pompieri. România a fost reprezentată de două echipaje din județul Neamţ și un echipaj din județul Satu Mare. La această competiție internațională au fost prezente 25 de națiuni, din Europa, dar și din Asia.
La deschiderea oficială a concursului a fost prezent președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, iar competiția a fost de anvergură, atât prin participarea numeroasă a delegațiilor, cât și prin resursele umane și de logistică asigurate de organizator.
”Cu toate emoțiile concursului generate de participarea pentru prima dată la o asemenea competiție internațională, echipajele de fete şi băieţi de la Şcoala Gimnazială Ieremia Irimescu din comuna Brusturi au reușit să ocupe locuri onorabile în clasamentele pe echipe și general (locul 27 din 41 în clasamentul echipajelor de băieți/mixt, locul 12 din 18 în clasamentul echipajelor de fete, respectiv locul 34 la fete și 41 la băieți/mixt din 59 de echipaje, în clasamentul general), devansând națiuni cu experiență precum: Anglia, Japonia, Franța, Ungaria, Suedia, Finlanda, Portugalia, etc. Nu în ultimul rând, copiii de la Şcoala Gimnazială „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi, au încântat participanții în concursul intitulat „Prezentarea națiunilor” prin portul tradițional și prin dansul popular, prestația copiilor fiind apreciată de către juriu cu nota 10.” – comunicat de presă Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț
0 Comentarii