Pompierilor romașcani li s-a cerut ajutorul sâmbătă, 29 iulie, prin apelul unic de urgență 112. Salvatorii au fost chemați la un apartament de pe strada Ștefan cel Mare, acolo unde o femeie de 72 de ani era căzută și nu se putea deplasa.
La adresa indicată de apelant s-au deplasat șapte pompieri militari cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. A fost forțată ușa apartamentului în care a fost găsită proprietara căzută la podea, fără posibilitatea de a se deplasa. Bătrâna a refuzat transportul la spital. Astfel, deși au intrat în apartament și au ridicat-o de la pământ, femeia nu a vrut să ajungă și la medici, cei care ar fi putut să o examineze mai atent.
0 Comentarii