Opoziția din Consiliul Local a ”picat” un proiect din 32

de | 31/07/2017 | Administrație, Local

Ședința ordinară a Consiliului Local Roman de luni, 31 iulie, a fost una cu replici tăioase. Pe ordinea de zi a ședinței au fost în dezbatere 32 de proiecte de hotărâre, dintre care cinci incluse suplimentar față de ordinea de zi anunțată inițial.

Prima dată s-a completat legislativul local. Pentru că fostul consilier local Lucian Micu este primar ales, în Consiliul Local a intrat următorul membru al PNL – Mihai Armanu. Acesta a depus jurământul la începutul ședinței și a utut vota proiectele celelalte de pe ordinea de zi. Imediat după ce a depus jurământul, Mihai Armanu a mulțumit echipei politice și a spus că speră ca experiența din mandatul trecut (2012 – 2016) să îi fie de ajutor; doar că în mandatul trecut, Mihai Armanu nu s-a remarcat prin proiecte deosebite, ci prin modul în care număra voturile (vezi articolul aici).

Proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării unor imobile a fost primul în care consilierii PSD s-au contrat cu cei ai PNL. Radu Curpăn (PSD) și Constantin Holban (PSD) au cerut ca fiecare punct al proiectului să se discute și să se voteze separat, ”fiindcă aceasta era o cutumă în CL Roman”. De cealaltă parte, Leonard Achiriloaei (PNL) a propus ca proiectul să se voteze în bloc, un singur vot pentru toate punctele. Președintele de ședință, Ilie Boloca (PSD), a propus ca cele două sugestii ale consilierilor să fie supuse la vot. Concluzia a fost firească: consilierii PNL, majoritari, au avut câștig de cauză.

Eu cred că această ședință este ca un fel de recompensă a alegerilor din 2017. Eu zic să facem un singur vot pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, ce rost mai are să votăm proiect cu proiect, dacă  tot vreți să procedăm așa.”

Constantin Holban, consilier local PSD

Printre cei care voiau să cumpere de la Primăria Roman se numără și consilierul local PNL George Bălan. Acesta vrea să achiziționeze 300 de metri pătrați de teren pe Aleea Vasile Lupu. Pentru această suprafață, evaluatorul a calculat o sumă totală de 12.000 euro (40 euro/metru pătrat). Fiindcă la momentul votului în sală erau 18 consilieri locali și doar 12 dintre ei au votat pentru, proiectul a picat, întrucât hotărârea privind administrarea domeniului public şi privat al municipiului trebuie să fie votată de o majoritate calificată, adică de două treimi din numărul total de consilieri. Astfel, pentru a trece, un asemenea proiect avea nevoie de cel puțin 14 voturi. Vestea că proiectul nu a trecut la vot a fost dată de primarul Lucian Micu, consilierii opoziției nerealizând ”victoria”.

Discuțiile despre votul în bloc sau pe articole au fost reluate la punctul 9 de pe ordinea de zi, în care se vor concesiona două terenuri pentru construcții.

Un alt proiect care a fost votat doar de o parte a consilierilor și doar după replici între putere și opoziție a fost cel privind participarea municipiului Roman la cea de a treia Ceremonie anuală a Summit-ului Alianței Mondiale a Păcii Religiilor (WARP) care va avea loc la Seul – Republica Coreea, în perioada 17 – 19 septembrie. Constanti Holban (PSD) a spus că bugetul Romanului este destul de mic și că nu se justifică o asemenea deplasare, dar primarul Lucian Micu a răspuns că numele municipiului Roman va fi promovat peste hotare, că  este un summit dedicat păcii și că 1.000 de euro, prețul biletelor de avion, nu reprezintă un cost atât de mare pentru un buget ca al Romanului. În urma votului vor pleca la Seul primarul Micu și consilierul local Bogdan Andrieș. La acest proiect, din șase consilieri ai opoziției, doar patru au votat âmpotrivă: Iulia Havrici, Eugen Pătrașcu, Constantin Holban și Radu Curpăn.

Un alt proiect la care opoziția nu a fost pe aceeași lungime de undă a fost cel privind soluționarea unei contestații. Consilierii au respins o contestație formulată de Costică Rusu referitoare la achiziția unui teren pe bulevardul Roman Mușat. Primăria cere un preț de 78 euro/metru pătrat, dar un evaluator plătit de proprietar a evaluat terenul la jumătate din prețul cerut de Primărie. Contestația a fost respină, dar consilierul Eugen Pătrașcu (PSD) s-a abținut la acest proiect.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare a fost cerut de Constantin Holban să se discute tot pe articole, fiind vorba de două nominalizări. Nici de data aceasta nu s-a votat pe articole, iar proiectul a trecut doar cu votul consilierilor PNL.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.