Ploaia de luni a creat probleme în două sate

de | 08/08/2017 | Actualitate, Rural

După multe zile de caniculă, inclusiv cod portocaliu de căldură, luni, 8 august, a plouat în județ, iar temperaturile au scăzut.

Dar ploaia nu a doar că a răcorit totul în jur, ci a creat și câteva probleme. Dacă în alte județe au fost înregistrate probleme majore, în Neamț au fost înregistrate trei situații: o curte din municipiul Roman, de pe strada Islazului a fost inundată (iar apa a fost scoasă de pompierii romașcani) și au fost afectate două drumuri comunale din satele Bălușești (comuna Icușești) și Recea (comuna Ion Creangă).

Nivelul precipitațiilor, în data de 7 august, a fost de 27 litri pe metru pătrat, în circa două ore, la intrarea în tunel la Izvorul Muntelui, 24,4 litri pe metru pătrat în două ore la Luminiș (Piatra Șoimului) și 22,7 litri pe metru pătrat în circa o oră și jumătate la stația meteo Piatra-Neamț.” – Prefectura Neamț

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.