A zecea ediție a turneului de handbal feminin ”Roman Vodă Mușat” se va desfășura săptămâna viitoare. Activitatea sportivă va avea loc în perioada 18 – 20 august, adică la sfârșit de săptămână, și va cuprinde mai multe meciuri între echipele care vor participa la această competiție.
Până la această oră și-au anunțat prezența la Roman trei echipe din țară. Este vorba despre Clubul Sportiv Măgura Cisnădie, CS Rapid Metrou București și CSU Danubius Galați. Bine-nțeles, acestora li se adaugă echipa gazdă, CSM Roman.
Pentru organizarea acestui turneu, administrația locală a alocat un buget de 10.000 de lei. Suma a fost aprobată de consilierii locali în cea mai recentă ședință a legislativului romașcan, din data de 31 iulie.
Pentru CSM Roman, aceste turneu reprezintă o bună pregătire pentru meciurile grele care vor începe din septembrie: pe 6 septembrie, CSM Roman va debuta cu FC Zalău în sezonul 2017 – 2018, iar pe 9 sau 10 septembrie se va juca, tot la Roman, primul meci din cupa EHF.
0 Comentarii