Un consilier local acuză interese ascunse în cazul unui proiect de investiții

de | 30/08/2017 | Administrație, Economic, Local

Dorința preotului Dan Antoce de a investi într-un imobil cu locuințe particulare și spații comerciale, în centrul orașului, s-a lovit de votul consilierilor locali. Proiectul privind construirea de locuințe pe strada Dobrogeanu Gherea a mai fost supus atenției legislativului local în luna martie, dar nici atunci nu a fost votat.

Acum, conform avizului negativ al comisiei tehnice din Primărie, proiectul nu aduce un plus cadrului în care se află monumentul istoric (casa general Iliescu), nu se încadrează în specificul frontului stradal, distanța față de vecinătăți nu asigură confort pentru locuințele proiectate, iar orașul nu va avea niciun câștig, ba, mai mult, vor fi conflicte, pentru că există reclamații. Unul dintre aleșii locali dă de înțeles că la mijloc este, de fapt, un alt motiv pentru neavizarea acestui proiect.

Acest proiect a mai primit aviz negativ, nu avea aviz de la Consiliul Județean (CJ). Mi se pare ciudat, că celelalte proiecte au aviz favorabil. A obținut și acest aviz de la CJ, acum primește aviz nefavorabil de la comisia tehnică. Problema este că, ori ați testat vigilența mea, ori e superficialitate, ori e incompetență. Fiindcă, peste tot ați scris că e vorba de o ședință a comisiei tehnice din luna august, doar la acest proiect apare un aviz al acestei comisii din luna martie. Adică ai toate avizele, de la toate instituțiile statului… cu toate că am stat și am auzit: <cât va fi comisia asta nu va primi aviz favorabil acest proiect>. Eu cunosc și alte dedesubturi, lupta între două persoane și așa mai departe.”

Constantin Holban, consilier local PSD

Social-democratul nu a vrut să spună mai multe, referitor la afirmațiile făcute, nici în cadrul ședinței și nici după aceea. Colegul de partid al lui Holban, arhitectul Daniel Vasiliu, a explicat votul său negativ pe mai multe puncte.

Voi prezenta câteva aspecte și amănunte care vor argumenta votul meu. Primul aspect: parcarea din acel proiect este nepracticabilă, pentru că dumneavoastră treceți cu mașina pe o suprafață de teren care nu este în administrarea sau în proprietatea dumneavoastră. Apar niște reclamații ale vecinilor. Dacă persoanele respective nu au putut fi prezente la dezbaterea acestui PUZ, poate nu au fost prezente din cauza orei la care a fost programată ședința. Apoi, nu este reprezentată pe nicio planșă relația cu monumentul istoric casa general Iliescu, care este în imediata vecinătate a terenului pe care vreți să construiți. Apar neconcordanțe la studiul de însorire.”

arhitect Daniel Vasiliu, consilier local PSD

Investitorul a cerut, înainte de ședință, să ia cuvântul, astfel că a intervenit și și-a susținut proiectul.

Toate avizele au fost pozitive, fără nicio obiecție, pe structură P+2+M. În urma discuțiilor din martie, arhitecții au restrîns proiectul clădirii, iar actuala propunere este tip P+1+M, cu un etaj mai puțin. Noi ne-am așteptat ca la dezbaterea de vineri să fie prezent și vecinul nemulțumit, dumnealui este pensionar, înțeleg că a vrut să lase doar o hârtie. Este o parte în care domnul Vasiliu are dreptate, acel teren a făcut obiectul, în instanță, al unei retrocedări și acolo vom avea discuții cu E.ON pentru acces. Noi ne-am așteptat ca, din partea comisiei tehnice să ni se spună, pe puncte, așa cum afăcut domnul Vasiliu acum, pentru ca arhitecții noștri să poată face modificări. În schimb, avizul este mai mult o compunere, sunt foarte multe generalități, nu sunt lucruri tehnice. Noi vrem să dăm un sens și o valoare unei zone ultracentrale. Orașul nu va avea niciun câștig și va genera conflicte este o frază care mi se pare cea mai jignitoare. Dacă mai bine stăm cu bălării decât să investim, să facem o clădire care generează impozit, ne plângem că nu avem bani, dar nu e bună clădirea, că se plătește impozit pe ea, impozit care ajunge tot la bugetul local. Investiția acolo se ridică la 300.000 de euro, numai impozitul acolo ar fi de 3.000 de euro. Necazul meu acesta este: că niște criterii obiective pot fi discutate, arhitecții pot face modificări, dar niște criterii subiective nu le poți combate.”

Dan Alexandru Antoce, investitor

Până la urmă, proiectul a picat la vot, doar șape consilieri votând pentru acest proiect, restul abținându-se.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca