presshub.ro: Noua Primărie, un colos din sticlă şi metal ridicat în zona istorică protejată a oraşului, a fost inaugurată – PressHub

de | 31/08/2017 | Orașul uitat

Aşa cum aţi putut citi deja în platforma Iniţiativa pentru o Justiţie Curată noua clădire nesocoteşte prevederile Regulamentului local de urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal pentru Zone Construite Protejate din municipiul Galaţi, care interzice „folosirea geamurilor reflectorizante”, „imitarea stilurilor arhitecturale străine zonei, suprafeţe vitrate de mari dimensiuni” etc.  Inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al administraţiei locale a avut loc miercuri, 30 august. Puzderie de oameni politici din toate partidele, şefi de instituţii publice, autorităţi gălăţene dar şi brăilene, reprezentanţi ai mediului de afaceri, trimişi ai ambasadelor cum ar fi cea a Chinei, dar şi proiectanţii care au gândit clădirea, s-au adunat sub cozorocul noii Primării care, anul trecut pe vremea asta, a stârnit atâtea dispute. Iniţiatorul proiectului, fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, a lipsit de la…

Citește tot articolul!

Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
orasul uitat 1

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.