Accident cu trei mașini la Traian

de | 01/09/2017 | Actualitate, Rural

Două persoane au fost rănite ușor vineri după-amiază, pe drumul european E85, în localitatea Traian, după ce mașina în care aflau a fost proiectată într-un alt autoturism.

Conform primelor cercetări ale polițiștilor care au ajuns la fața locului, o autoutilitară care transporta geamuri tip termopan nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa, l-a lovit din spate, l-a proiectat într-un alt autoturism care era parcat, iar mașina lovită, un Logan, a ajuns pe o parte, „parcată” în fața porții unui localnic.

Din fericire, persoanele care se aflau în Logan nu au avut nevoie să fie transportate la spital, rănile însemnând doar câteva contuzii. Este posibil ca șoferul Loganului să fi frânat brusc pentru că în zonă se afla un echipaj de la Poliția Rutieră Roman, care monitoriza traficul, iar șoferul de pe autoutilitară să nu fi fost atent.

În localitatea Traian și în toată zona de ieșire din Roman spre Iași se merge, de multe ori, cu o viteză peste limita legală, pentru că șoseaua este bună și drumul nu  are curbe periculoase. Din păcate, viteza și alți factori au condus, de multe ori, la ccidente grave, soldate cu răniți grav sau chiar cu persoane decedate.

Mulțumim Mihaelei Monu pentru fotografii.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.