Ziua de 13 septembrie reprezintă o zi de aniversare pentru pompierii din toată țara. Anul acesta s-au împlinit 169 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, act eroic al pompierilor militari in apărarea revoluției de la 1848.
Pentru pompierii romașcani, ziua armei a însemnat o prezență cu tehnica din dotare în centrul municipiului (în parcarea Primăriei Roman), porți deschise la Detașamentul de Pompieri, dar și intervenții. Tot azi, plutonierul major Constantin Iordache Comisu a fost avansat în grad înainte de termen, iar publicația de specialitate „Revista Pompierului” i-a oferit o diplomă de onoare plutonierului Florin Asmarandei, comandant de echipaj la Detașamentul de Pompieri Roman și campion mondial la Campionatul Mondial al Pompierilor.
Cu o zi înainte, pe 12 septembrie, pompierii romașcani au desfășurat un exercițiu de amploare la Casa de Cultură, fiind simulată o explozie urmată de incendiu, cu victime blocate în interior.
0 Comentarii