Sindicaliștii din învățământ se pregătesc de proteste

de | 02/10/2017 | Educație, Județean

Prefectul județului Neamț, Vasile Panaite, a avut, luni, o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – filiala Neamț, pe tema revendicărilor pe care le au aceștia la nivel local și central.

Cei 24 de membri ai Biroului Județean al FSLI s-au declarat nemulțumiți atât de procentul din PIB alocat educației cât și de faptul că finanțarea per elev este deficitară.

Pe plan local, sindicaliștii au reclamat faptul că majoritatea primăriilor din județ nu au decontat din bugetele locale, potrivit prevederilor legale, costurile legate de transportul cadrelor didactice navetiste. De asemenea, conducerea FSLI Neamț a precizat că există și situații în care cadrele didactice nu și-au încasat diferențele salariale stabile prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Am ales o cale a dialogului pentru că noi considerăm că dialogul este soluția dar, dacă aceste solicitări nu vor fi luate în seamă de factorii decizionali, vom recurge la mișcări de protest.

prof. Gabriel Ploscă, președintele FSLI Neamț

Prefectul Vasile Panaite le-a solicitat sindicaliștilor să îi prezinte în cel mai scurt timp o listă nominală cu primăriile care nu au decontat transportul cadrelor didactice navetiste sau care nu respectă hotărârile judecătorești. Pe de altă parte, Vasile Panaite a cerut și un memoriu concret cu doleanțele pe plan național, pe care îl va trimite către Cancelaria Guvernului.

Educația este pilonul de bază al unei societăți sănătoase, solide și vă asigur de tot sprijinul meu instituțional. Voi face toate demersurile necesare pe plan local dar și central ca sistemul de educație din județul Neamț să se desfășoare fără sincope. Asta cu atât mai mult cu cât solicitările dumneavoastră sunt corecte.

prefectul Vasile Panaite

Care sunt revendicările sindicaliștilor:

  • alocarea anualà din bugetul de stat a minim  6% din produsul intern brut pentru educatie;
  • renunțarea la costul  standard per  elev;
  • creșterea salariilor nete în educație să fie de 50% în 2018;
  • calculul corect al sporurilor salariale;
  • alocarea, până la 1 decembrie, a  sumelor necesare pentru  plata  hotărârilor judecătorești scadente în 2017;
  • finanțarea cheltuielilor  cu  salariile  personalului  din învatamânt pe  traseul: Ministerul Educatiei — inspectorate județene — unități școlare;
  • decontarea cheltuielilor cu naveta personalului didactic de Ministerul Educației;
  • necesitatea adoptării unei noi legi a educației;
  • pensionarea, la cerere, a personalului didactic cu trei ani mai devreme decât vârsta standard  de pensionare, fără a fi afectat cuantumul pensiei;
  • elaborarea unor normative de personal care să țină seama de situațiile concrete în care lucrează personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.