Alexandru Rotaru: „O zi în care sunt celebrați eroii”

de | 24/10/2017 | Local, Politică

Pe 25 octombrie sărbătorim Ziua Armatei Române, o zi în care sunt celebraţi eroii, dar se promovează şi structurile militare actuale pe care România le are. Cu acest prilej, daţi-mi voie să transmit un mesaj pentru militarii români, rezervişti şi veteranii de război care au cinstit ţara cu devotament şi onoare. Armata este una dintre instituţiile care şi-au definit menirea şi împlinit destinul de a acţiona permanent în slujba poporului, în toate momentele fierbinţi ale istoriei naţionale.

Fidelă misiunilor încredinţate în toată existenţa sa – apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, Oastea ţării a învins duritatea vremurilor şi a făurit oameni cu caractere puternice, de învingători. Alături de Biserică, Armata a reprezentat – şi continuă să fie – unul dintre pilonii pe care întreaga naţiune s-a sprijinit în momentele grele. Prin misiunile îndeplinite în ţară şi în teatrele de operaţii, militarii români se ridică la înalţimea faptelor de arme ale înaintaşilor. Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, către militarii aflaţi în misiuni.

Ziua Armatei României constituie, pentru întreaga naţiune, ocazia de a vă mulţumi pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul dumneavoastră. La mulţi ani!

Deputat Alexandru Rotaru

 

*acesta este un advertorial

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.