La Cordun: Tată, acuzat de propiul fiu de viol asupra surorii. Medicii legiști nu confirmă

de | 17/11/2017 | Rural, Social

O suspiciune asupra unui bărbat a creat tulburare printre locuitorii comunei Cordun. Bărbatul, tată a patru copii, este acuzat de fiul său de 12 ani că și-ar fi violat propria fiică.

Acuzațiile au ajuns la urechile polițiștilor miercuri, 15 noiembrie. Oamenii legii au demarat imediat cercetările și, în același timp, s-a luat legătura cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț. O primă măsură a fost separarea tatălui de copiii săi; astfel, cei patru minori, cu vârste de trei, patru, opt și 12 ani au fost trimiși la bunica maternă.

Tatăl acuzat de fiul său de o asemenea faptă este sub lupa oamenilor legii, dar cercetarea se face în stare de libertate din cauza lipsei probelor. Contactat de înRoman.ro, asistentul social al Primăriei Cordun a spus că familia nu se afla în evidență cu probleme, doar părinții fiind uneori în conflict. Angajatul Primăriei nu știa nici că mama, de mai bine de jumătate de an, nu se afla în țară.

Cei care au luat legătura cu mama au fost reprezentanții DGASPC Neamț.

Mama este plecată la muncă în Germania iar tatăl a rămas să se ocupe de copii. Conform declarațiilor rudelor, vecinilor și cunoștințelor, deși tatăl consumă alcool ocazional, se ocupă cu responsabilitate de copii. Băiatul în vârstă de 12 ani este în conflict cu tatăl său și își dorește să plece la mamă, în Germania, dar aceasta refuză să îl ia. În consecință, i-ar fi declarat unchiului patern că tatăl său ar fi abuzat-o sexual pe sora lui în vârstă de 8 ani. Unchiul a anunțat poliția și care urmare au început cercetările, o primă măsură fiind examinarea medico-legală a minorei. Expertiza legiștilor nu a confirmat nici un fel de abuz sexual, copilul neprezentând urme de agresiune sexuală de orice natură. Totuși, pentru edificare, polițiștii au dispus ca tatăl să fie supus unei unui test poligraf și au luat legătura cu mama prezentându-i cazul, dar mama nu a spus că se va întoarce acasă.” – comunicat DGASPC Neamț, remis înRoman.ro

Copiii sunt acum în grija bunicii și a unui unchi, care îi duce și îi aduce cu mașina de la școală. La începutul săptămânii viitoare, presupusa victimă va fi evaluată psihologic de către specialiștii Serviciului Abuz de la DGASPC.

Specialiștii susțin că, în cazul în care acuzația este o invenție a copilului de 12 ani, aceasta vine pe fondul promovării în media a situațiilor de acest tip.

Sunt emisiuni care fac adevărate seriale din cazuri abominabile și un copil supărat, care vrea să se răzbune, ar avea la îndemână astfel de exemple. Ar putea fi o reacție la dorul de mamă și, în același timp, la o relație conflictuală cu tatăl. Copiii care sunt departe de părinți simt nevoia de afecțiune și atenție și caută să o câștige cu orice preț. Dacă băiatul spune adevărul și ar fi existat, spre exemplu, o tentativă, trebuie tratate lucrurile într-o altă manieră. Cert este că în jurul nostru sunt zeci de cazuri de copii care au nevoie de ajutor, iar părinții nu sunt lângă ei. Cred că noi, ca societate, ar trebui să ne implicăm mai mult. Copiii de azi sunt adulții de mâine și modul în care ei cresc și se dezvoltă reprezintă responsabilitatea noastră.

Elena Chelmuș, psiholog

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.