La 16 ani, a furat șase mașini ca să se plimbe

de | 19/11/2017 | Județean

Un tânăr de 16 ani a  fost prins în Roman în timp ce se plimba la volanul unei mașini furate. Autoturismul, un Audi A6, a fost furat în noaptea de sâmbătă spre duminică dintr-o curte din Petricani, iar tânărul șofer a condus 56 de kilometri până pe malul Moldovei.

A fost prins în trafic de polițiștii romașcani după ce colegii lor de la Petricani au transmis toate datele autoturismului celorlalte echipaje de poliție, aflate în teren pe raza județului Neamț. Astfel, în urma filtrelor efectuate în trafic de polițiști, autoturismul a fost depistat pe raza municipiului Roman.

Tânărul de 16 ani a fost preluat de polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, iar în urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că tânărul, în aceeași noapte, ar mai fi sustras cinci autoturisme de pe raza localității Petricani, în scop de folosință.

Față de acesta, cercetările sunt în desfășurare, polițiștii urmând ca, la finalizarea documentării activității infracționale, să propună luarea unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.