Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a recunoscut, în cadrul unei conferințe de presă, că apa caldă este un beneficiu de care pacienții nu se bucură prea des. Dacă vara ar fi apă caldă pe tot parcursul zilei, iarna aceasta curge la robinet doar cu program.
Da, pacientul are parte de apă caldă. În perioada verii avem de dimineață până seara la ora 22.00, în perioada de iarnă este apă caldă între orele 10.00 – 17.00 sau 18.00, fiindcă dimineața și seara se dă căldură. Dar secțiile de Oncologie, Neonatologie și Obstetrică-Ginecologie au centrale termice pe secție. Acolo se suplimentează și au mereu apă caldă.
dr. Maria Andrici, manager general Spitalul Municipal de Urgență Roman
Cu toate acestea, directorul economic al instituției a recunoscut că și centralele de pe secții mai au probleme, astfel că nici pacienții din cele trei secții nu au parte mereu de apă caldă.
Când se furnizează agent termic din centrală în spital nu există capacitatea de a furniza, concomitent, și apă la o temperatură optimă pentru a face un duș. Când se oprește partea de încălzire, atunci apa este caldă. Sunt și avarii, periodic se întâmplă și avarii în instalații. E posibil să apară și astfel de sincope.
Leonard Achiriloaei, director economic Spitalul Municipal de Urgență Roman
0 Comentarii