Educație în limba engleză prin GROW

de | 20/02/2018 | Actualitate, Educație, Local

A doua ediție a proiectului GROW s-a încheiat cu succes. După două săptămâni intense (perioada 2 – 18 februarie), tinerii care s-au implicat în acest proiect au fost premiați și, totodată, au prezentat inițiativele dezvoltate de ei în cadrul sesiunilor: High School SWAP – schimb de experiențe între elevii liceelor din oraș,  târg de internship-uri și acțiuni de voluntariat, un festival dedicat sportului.

Coordonatorul local al acestei ediții a GROW a fost Diana Teodora Stogrin. Proiectul este conceput și dezvoltat de Școala de Valori și a fost implementat în Roman de KULT Hub în parteneriat cu Biblioteca Municipiului Roman. La această ediție au fost 52 de participanți și trei traineri din Spania, Franța, România.

GROW este cel mai mare program național cu predare în limba engleză, care oferă tinerilor din clasele de liceu posibilitatea de a participa la sesiuni de dezvoltare facilitate de traineri internaționali. GROW oferă elevilor un program de educație complementar programei școlare, unde învățarea se face exclusiv prin metode non-formale, precum jocuri de rol și activități practice. Participanții exersează abilități precum autocunoaștere și încredere în sine, abilități de business, gândire critică, angajabilitate, planificare și multiculturalitate.

A treia ediție a proiectului GROW va avea loc în timpul vacanței de vară.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.