Tentativă de omor: romașcan împins de la balcon

1.740

Un bărbat ​de 56 de ani ​a ajuns la spital vineri după-amiază, după ce a căzut de la balconul locuinței sale din zona BancPost. Acesta ar fi fost împins chiar de​ un membru al familiei și a căzut de la etajul III. „Norocul” lui a fost că a căzut pe terasa de la etajul I și apoi pe o porțiune de pământ, nu de beton, și că pe acea porțiune era zăpadă, astfel că șocul căzăturii a fost parțial amortizat.

Martorii care au asistat îngroziți la întâmplare au sunat la numărul unic de urgență, iar o ambulanță a ajuns la fața locului, a preluat victima și a transportat-o la spital. Până la momentul realizării examinării computer tomograf, starea victimei era stabilă; cadrele medicale de la Centrul de Primiri Urgențe Roman îl țin pe bărbat sub supraveghere atentă, mai ales că romașcanul era cunoscut cu probleme psihice.

Locul în care victima a căzut a fost împrejmuit de criminaliștii romașcani, aceștia efectuând măsurătorile specifice. Pentru a vorbi cu persoana sau persoanele care se aflau în apartament la momentul întâmplării faptei, oamenii legii au cerut ajutorul colegilor de la Acțiuni Speciale, pentru a forța intrarea în locuință. Încă nu se știe cum a ajuns bărbatul de 56 dee ani în afara balconului și de ce celălalt bărbat din apartament (despre care unii spun că este fiul victimei) i-a desfăcut mâna de pe balustradă, în loc să îl ajute să intre, pe geam, în casă.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au demarat primele cercetări, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiuniii de tentativă de omor, după cum au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

În cauză, cercetările vor fi preluate și coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

  1. Cristina Antoaneta Cristescu spune

    Ferească Dumnezeu de asa ceva.

  2. Ionela Pricope spune

    Ferească Dumnezeu.

  3. Ana Roxana Filip spune

    Deci pana la urma nu este deloc cum s a vehiculat……

    1. inroman.ro spune

      Într-adevăr, au fost mai multe variante, iar unele erau tragi-comice. Nu s-au confirmat.

    2. Ana Roxana Filip spune

      Este dureros dacă într-adevăr domnul era tatăl agresorului…

    3. Ana Roxana Filip spune

      Este dureros dacă într-adevăr domnul era tatăl agresorului…

  4. Klaw Dya spune

    La fel de bine e posibil ca fiul victimei să fi încercat să – l ajute? Oricum ar fi avut șanse minime să se poată reîntoarce în balcon având în vedere vârstă și faptul că-ți trebuie ceva ani de sport în spate pentru ați susține măcar greutatea. Doar ei doi/trei știu adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.