Primăria a lansat un concurs pentru romașcanii iubitori de natură

de | 01/03/2018 | Local, Social

Romașcanii iubitori de natură și curățenie se pot înscrie, până pe 12 martie, la concursul concursul anual de curăţenie de primăvară, ajuns la cea de-a IX-a ediție. „Romanul, curat şi verde” este tema generică sub care se vor desfăşura activităţile de ecologizare şi înfrumuseţarea a municipiului. Competiția de curăţenie va începe pe 12 martie, după ce se va închide perioada de înscriere.

La concurs se pot înscrie toţi romaşcanii, indiferent de vârstă, grupurile ţintă fiind: instituţiile de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee şi alte instituţii educaţionale); asociaţiile de proprietari, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, operatorii economici, instituţiile publice şi persoanele fizice.

Apreciez mult faptul că, de la an la an, numărul cetățenilor care se implică în acțiunile ce-și propun îmbunătățirea calității vieții din comunitatea noastră este din ce în ce mai mare. Împreună, putem face multe lucruri frumoase pentru orașul în care locuim, practic casa tuturor romașcanilor. Scopul acestei acţiuni este salubrizarea și înfrumusețarea cât mai multor spații municipiu – zonele verzi, părculeţele de joacă, aleile dintre blocuri, parcările, platformele gospodăreşti, căi de circulaţie rutieră şi pietonală, grădini şi balcoane. Orice gest făcut pentru comunitate este binevenit, de aceea îi invit pe romașcani să se implice, să ne ajute să facem din orașul nostru o ”casă” curată, primitoare și un loc unde natura să fie protejată și încurajată să ne ofere toate beneficiile ei.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Înscrierea la concurs se poate face printr-un e-mail, trimis la adresa mediu@primariaroman.ro, sau personal, prin completarea unei cereri tip care se găseşte la Biroul Unic al Primăriei municipiului Roman sau care poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei municipiului Roman – www.primariaroman.ro, secţiunea Anunţuri.

Câştigătorii vor fi desemnaţi în urma verificărilor efectuate de comisia implicată în concurs. Premiile vor consta în: motocositoare (locul I); roabă cu unelte de grădinărit (locul al II-lea); set unelte de grădinărit (locul al III-lea); arbore Paulownia la ghiveci (mențiune). Informaţii suplimentare despre regulamentul concursului, criteriile de punctare şi cererea de înscriere în concurs pot fi obţinute accesând pagina oficială a Primăriei municipiului Roman.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.