Primarul Lucian Micu i-a invitat, la ședința ordinară a Consiliului Local Roman de miercuri, 28 februarie, pe directorul general și directorul tehnic ai companiei ApaVital Iași, Ion Toma, respectiv Mihail Doruș. Aceștia a venit și au prezentat informații generale generale despre operatorul de apă și canalizare din județul vecin, punând accent pe principalele diferențe, comparativ cu ApaServ Neamț: prețul mai mic și performanța mai mare ale companiei ieșene.
ApaVital furnizează apă către 262 localități din județele iași și Neamț. Printre localitățile nemțene care au contract cu ApaVital se numără Timișești, Gherăești, Doljești, Sagna, Traian, Tămășeni sau Botești. Tariful pentru serviciile oferite este unic: 6,72 lei pentru un metru cub de apă + canal cu TVA (tariful ApaServ Neamț este peste 7 lei). Reprezentanții ApaVital au precizat că sunt pe locul nouă în topul celor mai mici prețuri din țară și că ultima creștere de tarif, în vara anului 2017, a avut loc după 4 ani de stagnare a tarifului, această ultimă creștere fiind de 40 de bani, și realizându-se la solicitarea primarilor, pentru a exista mai multe fonduri la investiții. Un alt aspect care a fost remarcat de cei prezenți se referă la stabilitate: cei doi directori prezenți la Roman conduc ApaVital de 15 ani.
Primarul și consilierii locali au fost interesați de modalitatea de facturare, iar reprezentanții ApaVital au precizat că în relația cu clienții se folosesc patru tipuri de facturare, inclusiv cel individual, atât de dorit de romașcani.
Cum ar putea trece romașcanii de la relația cu ApaServ Neamț la cea cu ApaVital Iași?
Prin urmarea mai multor pași. Unul obligatoriu este cel de informare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Neamț despre intenția de transfer. După ce intenția municipiului Roman va fi exprimată, ADI AquaNeamț ar putea cere anumite sume sau ar putea avea alte pretenții. În funcție de răspunsul ADI AquaNeamț, Primăria și Consiliul Local vor decide mai departe pe ce drum vor merge. Vestea bună este că nu se pierd fondurile europene.
„Din ce știu eu și m-am interesat anul trecut pentru același subiect, dacă deveniți parte a Asociației ce ține de ApaVital Iași, parte din MasterPlanul în care orașul este implicat se transferă către noi. Depinde doar de noi ca și capacitate de cofinanțare și implementare să putem face față. Dar, așa cum ați văzut din prezentare, noi am terminat Programul Operațional Sectioral 1 la timp, nu am avut proiecte fazate și din economiile pe care le-am făcut la licitație am mai realizat trei proiecte suplimentare, în valoare de 23 de milioane de euro.
Ion Toma, director general ApaVital Iași
Ce au mai punctat reprezentanții ApaVital: în ultimii 15 au avut doar profit și l-au reinvestit; au callcenter din 2005 și dispecerate 24 de ore din 24; dețin sistem informatic prin care se află informații în timp real despre conducte și branșamente (adică știu exact pe unde trec toate conductele și, datorită unor senzori, află în ce loc este lipsă de presiune sau o avarie); toate mașinile companiei au GPS; compania are secții de proiectare, de electromecanică, de realizare de lucrări în teren, de realizare confecții metalice; planul de extindere cuprinde și intenția de alimentare cu apă în Republica Moldova.
0 Comentarii