Porți deschise la ApaServ de Ziua Mondială a Apei

de | 21/03/2018 | Județean, Util

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei, în fiecare an, pe data de 22 martie, are ca scop informarea utilizatorilor despre problemele legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Apei este Natura nepoluată pentru apa de calitate”.

Compania Judeţeană ApaServ S.A. va organiza în perioada de 22 martie – 30 martie acţiuni de tipul ”Ziua porţilor deschise”, pentru vizite la obiectivele companiei (staţii de tratare apa potabilă/staţii de epurare a apelor uzate).

Cu aceasta ocazie toți cei interesaţi vor putea să vadă îndeaproape fluxul tehnologic al captării şi distribuţiei apei potabile, importanţa Staţiilor de epurare şi procesele ce se desfăşoară în cadrul acestora. Obiectivele vor fi vizitate în grupuri organizate, cu indrumători-specialişti din cadrul companiei.

Grupurile organizate (în special cele de la școli) sunt rugate să se programeze, în baza unei solicitari ce poate fi depusă direct la  registratura ApaServ din str. Lt. Drăghiescu, nr.20, trimisă pe e-mail:office@apaserv.eu sau pe fax 0233/218.937. Relații suplimentare pot fi obţinute la Biroul de presă, tel. 0233 /233.340, int.120.

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca