Consilierii locali, convocați de îndată pentru un împrumut de peste 48.000.000 lei

de | 10/04/2018 | Administrație, Economic, Local

Consilierii locali romașcani au fost convocați pentru miercuri, 11 aprilie, la o ședință de îndată a legislativului local. Aleșii romașcanilor trebuie să dezbată oportunitatea contractării unui împrumut în valoare de 48.300.000 lei, adică aproximativ 10.500.000 euro, cu o maturitate de 15 ani.

Cu acești bani, administrația locală vrea să implementeze 13 proiecte, proiecte care au fost deja aprobate într-o ședință anterioară de Consiliu Local.

De precizat că Primăria municipiului Roman are în derulare și alte contracte de împrumut:

  • un contract de împrumut în valoare de 4.000.000 euro încheiat cu S.C. BancPost S.A. din care a rambursat 3.541.177 euro, rămânând de rambursat suma de 458.823 euro, se va lichida în luna mai 2019;
  • un contract de împrumut în valoare de 29.354.220 lei (din anul 2012) încheiat cu CEC Bank S.A. din care a rambursat 8.498.487 lei, rămânând de rambursat suma de 20.855.733 lei, se va lichida în anul 2028;
  • un contract de împrumut în valoare de 1.283.282 lei (din anul 2016) având ca finanțator Ministerul Finanțelor Publice din care a rambursat 224.574 lei, rămânând de rambursat suma de 1.058.708 lei, se va lichida în anul 2026.

Gradul de îndatorare al municipiului Roman este acum de 10,08%, conform documentelor prezentate de specialiștii din Primăria Roman. Prin contractarea unui credit suplimentar, gradul de îndatorare ar crește la 11,97%.

Lista proiectelor pe care Primăria vrea să le facă cu bani împrumutați este următoarea:

Denumire proiect

Activități

Val.(lei)

Rest executat Modernizare pietonal Ștefan cel Mare

  • reparații parapet și scări circulare;
  • hidroizolații și placaj granit fiamat parter I.

2.717.662,50

Reabilitare Gradinița nr. 2 cu program prelungit

  • consolidare și extindere clădire din str. D. Gherea, nr. 44;
  • refacere instalații și lucrări de arhitectură.

3.121.222,00

Reabilitare Gradinița nr. 2 cu program normal

  • consolidare;
  • refacere instalații;
  • lucrări de arhitectură.

667.337,10

Reabilitare corp B, Școala Vasile Alecsandri

  • consolidare;
  • lucrări de arhitectură și instalații.

1.366.607,90

Reabilitare peisagistică zona b-dul Republicii

  • reabilitarea zonelor verzi delimitate de str. Smirodava, str. C.A.Rosetti, str. Mihai Eminescu, b-dul Republicii în suprafață de 7,8 ha;
  • defrișarea și îndepărtarea vegetației îmbătrânite/părăsite;
  • gazonări și plantări arbori ornamentali;
  • mobilier stradal.

872.306,40

Reabilitare clădire stradaVeronica Micle nr.21- Centrul cultural comunitar

  • consolidare și reabilitare clădire str. Veronica Micle, nr. 21

2.602.967,30

Modernizare străzi cartier Nicolae Bălcescu

  • modernizarea strazilor: Cărămidăriei; Ciocârliei; Prundului; Vișinilor; Zebrei; Fundătura Zebrei; Zimbrului; Fundătura Cânepii; Salciei; Sărata; Zambilelor; Cocorilor

9.059.882,85

Modernizare străzi cartier Petru Rareș

  • modernizarea străzilor: Avram Iancu; Fundătura Crișan; Nicolae Bălcescu; Izvor; Ion Luca Caragiale

2.318.399,46

Creșterea eficienței energetice a clădirii Centrului Multicultural „Unirea”

  • consolidare, recompartimentări și reabilitare clădire
  • lucrări de arhitectură și instalații
  • dotări

8.485.013,12

Creșterea eficienței energetice a clădirii publice din municipiul Roman, str. Smirodava, nr. 28

  • consolidare, recompartimentări și reabilitare clădire
  • lucrări de arhitectură și instalații
  • dotări

5.072.942,98

Reabilitări trotuare

reabilitare trotuare diverse străzi în suprafață totală de 38.600 mp

4.778.749,59

Extindere rețea de gaze naturale

29,5 km conductă de distribuție gaze naturale în cartier Nicolae Bălcescu și în alte zone nealimentate cu gaze naturale

4.664.222,62

Dezvoltare parcări de reședința

modernizarea a 800 locuri de parcare de reședință în diverse cartiere ale municipiului

2.572.686,18

Total ( lei)

48.300.000,00

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

3 Comentarii

  1. Seby Sebastian

    Sper sa fie suficienți banii. E nevoie de mai mult ciment pentru a lipi plăcile chinezești căzute în Pietonal.

    Răspuns
  2. Elena Lupescu

    Pe spinarea cui faceti acest imprumut ne aduce ti la sapa de lemn ef mult va da ti seama ce aveti de gind cu acesti bani face ti ceva pt noi sau pt dv

    Răspuns
  3. Seby Sebastian

    Hmm, ca și idee ați putea folosi o minima suma și pentru alfabetizarea unei categorii de populație.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.