S-a format Consiliul Seniorilor. Ce vor face romașcanii cu ghiocei la tâmple

59

Seniorii din Roman s-au reunit marți, 12 iunie, la Primărie, pentru a participa la ședința de constituire a Consiliului Seniorilor, organism consultativ pe lângă administrația locală.

Aderarea membrilor la Consiliul Seniorilor s-a făcut prin candidatura voluntară, selecția  membrilor  realizându-se pe baza documentelor  înaintate (formularul de înscriere, însoțit de CV)  și a experienței profesionale puse în slujba comunității, cu respectarea regulamentului de constituire a acestui for, dezbătut și aprobat în Consiliul Local Roman.

Doresc să vă mulțumesc și să vă felicit pentru implicare. A conduce un oraș nu presupune doar munca administrativă și proiectele specialiștilor, este nevoie întotdeauna și de o privire din exterior, a societății, a oamenilor cu experiență, ca dumneavoastră, care pot îmbunătăți viziunea echipei mele. Sunt un om al dialogului, de aceea, încă de la începutul carierei în administrație am ales calea comunicării, a consultărilor și a dezbaterilor constructive, indiferent că a fost vorba de decizii asupra bugetului sau a oportunităților de a crea noi proiecte de dezvoltare. Sunt sigur că așa cum avem o opinie venită din partea tinerei generații, reprezentată la nivelul comunității de Consiliul Consultativ al Tinerilor, avem în mod cert nevoie și de viziunea dumneavoastră, bazată pe expertiza și experiența obținute de-a lungul anilor. Cred că împreună vom putea genera idei și proiecte care să ajute la dezvoltarea Romanului.

primarul Lucian Micu

Din Consiliul Seniorilor fac parte următorii romașcani: Magdalena Avădanei, Dan Arvătescu, Mircea Beloiu, Gheorghe Brașoveanu, Boris Cepalis, Elena Cojocaru, Angelica Tăbăcaru, Ion Măzăreanu, Constantin Roman, Nicolaie Stanciu și Vasile Tudorachi.

Prima ședință a Consiliului Seniorilor a avut ca principal scop desemnarea președintelui, vicepreședintelui și secretarului organismului, în urma votului deschis stabilindu-se ca aceste funcții să fie ocupate de următorii: Dan Dimitriu, Constantin Roman, respectiv Angelica Tăbăcariu.

Organismul consultativ are următoarele obiective:

  • Stabilirea priorităţilor în rezolvarea celor mai importante probleme ale locuitorilor;
  • Furnizarea de soluții care pot conduce la realizarea unor proiecte de dezvoltare a municipiului și adoptarea unor măsuri vizând îmbunătățirea vieții romașcanilor;
  • Promovarea de inițiative care să fie cuprinse în propunerile de acte normative ale autorității publice locale;
  • Urmărirea modului cum sunt implementate inițiativele și cum sunt aplicate la nivel local;

Conform reprezentanților administrației locale, pe lângă rolul său consultativ în diferite problematici ce țin de viața urbei, Consiliul Seniorilor va reprezenta si un model de bună practică în ceea ce privește exercițiul dezbaterii publice. Deciziile în şedinţă se iau cu majoritatea simplă  (jumătate plus unu)  a membrilor prezenţi şi devin hotărâri ale consiliului. Propunerile de măsuri și proiecte făcute de către Consiliul Seniorilor au caracter consultativ pentru conducerea Primăriei Municipiului Roman. Membrii Consiliului Seniorilor pot fi invitați să participe la ședințele Consiliului local al municipiului Roman atunci când este nevoie de susținerea unor inițiative proprii sau a unor teme cu caracter general ce vizează cetățenii municipiului Roman.

Următoarea întrunire a Consiliului Seniorilor va avea loc la finele acestei luni, urmând ca, după data de 15 septembrie, să aibă loc și o primă ședință de lucru cu specialiștii din cadrul Primăriei municipiului Roman.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Fii primul care află! Primești notificări imediat ce am publicat un articol.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookies, altfel nu merge. Presupunem că doriți să-l vizitați în continuare, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptVezi mai mult