Codul portocaliu a făcut prăpăd: locuințe și curți inundate, persoane evacuate, trenuri blocate

de | 29/06/2018 | Actualitate, Județean

Codul portocaliu de vreme rea a creat probleme serioase în județ. De joi seară, pompierii, pompierii voluntari și nu numai au intervenit la zeci solicitări.

În Roman, trei curți de pe aleea Trandafirilor,  fundătura Crișan și Principatele Unite au avut nevoe de ajutor pentru evacuarea apei.

Joi seară, în jurul orei 19.00 traficul feroviar a între Secuieni și Roman fost oprit, după ce un copac a fost doborât de vânt, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Transferul trenurilor s-a făcut cu o locomotivă Diesel, după ce una dintre linii a fost deschisă. Din acest motiv, trenurile au avut întârzâieri de zeci de minute, iar circulația a fost reluată complet abia vineri dimineață, în jurul orei 5.45. În acest interval de timp, zece trenuri au venit dinspre Bacău spre Roman și alte zece au circulat în sens invers, toate având întârzâieri mai mici sau mai mari.

La Trifești, apa a ajuns în case și aproximactiv 50 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri. În unele curți, apa a ajuns și la un metru. Cei afectați locuiesc în apropiere de comuna Dulcești, apa venind dinspre câmpul din comuna vecină. Intervenția pompierilor a început joi seară și a continuat ore bune; vineri dimineață aceștia încă evacuau apa din curțile inundate.  Între timp, drumul de legătură dinspre Horia spre Trifești și intersecția cu DC 92 Miron Costin au fost închise circulației rutiere.

Tot din cauza vremii sunt trei localităţi afectate de întreruperea energiei electrice (Valea Ursului, Muncelu de Jos, Gorun), reprezentând o linie electrică nealimentată, patru posturi de transformare nealimentate şi un număr de 351 consumatori nealimentaţi. Se acţionează cu o echipă de intervenţie pentru remediere.

Vremea a mai făcut probleme și în localitățile: Vânători, Făurei, Roznov, Bahna, Ion Creangă, Recea, Secuieni, Tîrgu Neamț, Bîrgăuani, Tupilați, Pipirig, Crăcăoani.

Județul Neamț este în continuare sub cod galben de ploi până la ora 21.00.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.