Proiect european pentru școala din Bălcescu: reabilitare, teren sintetic și o nouă sală de sport

de | 09/07/2018 | Administrație, Educație, Local

 

Terenul de sport de la Școala Carol I din cartierul Nicolae Bălcescu (structură a Grupului Școlar „Vasile Sav”), nu va mai fi refăcut cu bani din bugetul local, ci cu fonduri nerambursabile, iar proiectul va fi mult mai amplu decât ceea ce s-a stabilit a se realiza, inițial, cu bani din bugetul local. Cel puțin așa speră primarul Lucian Micu, care a răspuns unei întrebări a consilierului local Radu Curpăn, în ședința de Consiliu Local de vineri, 6 iulie.

Nu se renunță la terenul sintetic, noi l-am prins ca obiectiv de investiții în acest an; însă, în același timp, depunem și un proiect cu finanțare europeană și am luat doar decizia amânării acestui proiect pentru anul viitor, pentru că dacă reușim să obținem fonduri din finanțare europeană, ar fi păcat să facem din banii noștri. La școala din Bălcescu, pe lângă terenul sintetic vrem și reabilitarea clădirii, și vom veni cu documentațiile la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii august, tot pe Axa 13 (n.r. – din cadrul Programului Operațional Regional), care privește reabilitarea școlii, grădiniței, terenul sintetic, plus dărâmarea sălii de sport vechi și construirea unei săli noi și, în același timp, reabilitarea infrastructurii rutiere din zonă.

Lucian micu, primarul municipiului Roman

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.