O „casă” nouă pentru copiii cu handicap fizic din Roman

de | 02/10/2018 | Local, Social

Noul sediu al Asociației Copiilor Handicapați Fizic (ACHF) Neamț a fost inaugurat luni, 1 octombrie. Acest sediu se află în cartierul Nicolae Bălcescu, în clădirea fostei grădinițe, imobil care a servit, pentru o anumită perioadă de timp, și drept sediu al jandarmilor romașcani.

După mai multe lucrări de renovare realizate de administrația publică locală, dar și de părinții copiilor din asociație, interiorul a fost dotat cu aparatură achiziționată în colaborare cu specialistul kinetoterapeut Andreea Broască, managerul NeoKINETIC Recuperare Medicală.

La deschiderea noului sediul al Asociației au participat reprezentanții adminsitrației publice locale, dar și mulți părinți ai copiilor beneficiari.

inaugurare sediu asociatie copii handicap 2796

 

Ne bucurăm că am reușit să aducem Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Handicap Fizic într-o casă nouă. A fost o gândire mai veche, pornită de pe vremea fostului primar, a domnului deputat Leoreanu. Am preluat ideea și în primăvara aceasta am început reabilitarea acestei clădiri. Am avut o discuție cu doamna Damian, am ajuns la concluzia că e un loc potrivit și apoi a fost reparația capitală. Am amenajat și un loc de parcare pentru ca părinții copiilor să vină cât mai aproape de intrare și, în primăvara anului viitor, vom achiziționa un loc de joacă special, astfel încât să profităm de această frumoasă și generoasă curte. Felicit părinții, care s-au implicat și au cerut ca gardul să nu fie vopsit de noi, ci de dumnealor, în ideea de a susține inițiativa administrației publice.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Clădirea a fost dată în folosința Asociației pentru o perioadă de cinci ani, urmând a fi un loc dedicat terapiei, dar și socializării între copii și părinți

Sunt emoții foarte mari, de bucurie. Mulțumesc domnului primar, mulțumesc domnișoarei Andreea Broască pentru sprijinul de anul trecut, începând cu proiectul din decembrie. Mulțumesc celor din Primărie, care au lucrat la acest proiect. Ne bucurăm foarte mult că avem o casă a noastră, vrem să ne acredităm pe partea socială pentru a începe activitățile de logopedie, kinetoterapie; copiii au foarte mare nevoie de recuperare, dar și noi, părinții, avem nevoie de sprijin, mai ales moral.

Elena Damian, președinte ACHF Neamț

Sala de kinetoterapie este echipată cu diferite aparate speciale, datorită unui eveminet caritabil ce a avut loc pe 7 decembrie 2017.

Sunt tare fericită că mă alături dumneavoastră și că am finalizat proiectul pe care l-am început anul trecut – Povestea celor 60 de zâmbete. Cu ajutorul romașcanilor, cărora vreau să le mulțumesc foarte mult că mi-au fost alături și mi-au sărit în ajutor, am reușit să le oferim acestor copii posibilitatea de a avea acces la o sală de kinetoperapie dotată nevoilor lor speciale. Sperăm ca pe viitor să mai achiziționăm încă un aparat, pentru că au mai rămas câțiva bănuți, de care aș  vrea să ne folosim în mod util pentru ei. Probabil, în perioada următoare vom mai organiza o strângere de fonduri.

Andreea Broască, manager NeoKINETIC Recuperare Medicală

Un alt sprijin a venit din partea viceprimarului Rxoana Iorga care, împreună cu mai mulți părinți, a adus la sediul Asociației jucării, urmând a mai fi aduse materiale didactice.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.