Freedom House România și rețeaua jurnaliștilor PressHub.ro, din care face parte și inRoman.ro, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la amenințările lui Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, printr-un protest lansat în 1 octombrie 2018. Într-o emisiune televizată, șeful camerei inferioare a Parlamentului și al celui mai important partid politic din România a avut o reacție deplasată prin care a încercat să intimideze activitatea jurnaliștilor care au curaj să documenteze și să publice investigații despre PSD și afacerile lui Liviu Dragnea.
În atacul din 30 septembrie, șeful PSD a cerut un proiect de lege cu dedicație, cu scopul de a verifica finanțarea unor anumite publicații. Pretextul folosit de Dragnea a fost că veniturile acestor publicații ar fi lipsite de transparență, deși statul român beneficiază deja de legislație și instituții de verificare a activității economice derulate de aceste publicații. De data aceasta, atacul lui Liviu Dragnea a fost îndreptat către publicația G4Media însă președintele Camerei Deputaților nu este la prima acțiune de acest gen. În trecutul apropiat, Dragnea i-a amenințat fățiș și pe jurnaliștii Rise Project, HotNews, EpochTimes, Press One, Comisarul, Digi24, Realitatea TV ș.a.
Protestului inițiat de Freedom House și PressHub.ro s-au alăturat zeci de ONG-uri, publicații și jurnaliști din presa locală și centrală, iar demersul lor, denumit ”Protest: Mass-media sub atacul puterii”, a fost preluat în alte zeci de publicații din teritoriu sau de la București:
Demersul jurnaliștilor a avut ecou și în SUA, acolo unde cotidianul The New York Times a scris despre ”zecile de jurnaliști și ONG-uri care îl critică pe președintele partidului aflat la putere pentru că a cerut autorităților să investigheze cum se finanțează aceștia”.
La nivel local și central, demersul nostru a fost mediatizat de foarte multe instituții media, cărora le mulțumim pentru solidaritate și pe care le trecem în revistă, după cum urmează:
- Wall-Street
- Ziare.com
- Revista 22
- Gds.ro
- Justitiecurata.ro
- Epochtimes-romania.com
- Paginademedia.ro
- HotNews.ro
- Adevarul
- Comisarul.ro
- G4media.ro
- Freedomhouse.ro
- Bursa
- Vrancea24.ro
- Timpolis
- Liber in Teleorman
- Expressdebanat.ro
- Viata-libera.ro
- Inroman.ro
- Banatulazi.ro
- Ziarul Info Sud Est
- Obiectiv de Suceava
- Clujinsider.ro
- Opiniabuzau.ro
- Timpul de Valcea
- Stiridecluj.ro
- Upnews.ro
- Mediastandard.ro
- Infoziare.ro
- Theworldnews.net
- Infoiasionline.ro
- Jurnalulbucurestiului.ro
- Observatorinternational.ro
- Secundatv.ro
- Rtnews.ro
- Theworldnews.net
- Gddhd.ro
0 Comentarii