Dincolo de România – Cum se simte țara noastră din Londra: „O stare anume, pe care eu o aveam doar cu ai mei acasă, de Crăciun”

de | 05/10/2018 | Dincolo de România, Frontpage

înRoman.ro a pornit în căutarea românilor de dincolo de România, a celor care au devenit, de mai bine patru ani (odată cu alegerile prezidențiale din 2014) temă de dezbatere politică. Diaspora este invocată adesea, cu diferite nuanțe și conotații, în talkshowuri. Mulți politicieni vorbesc foarte mult despre Diaspora, dar mai puțini vorbesc cu Diaspora. Demersul nostru jurnalistic este acela de a-i asculta pe cei care au plecat din România. Pentru că ei participă, economic vorbind, la bunăstarea țării, pentru că unii dintre ei au schimbat mentalități în jurul lor și pentru că noi toți spunem că vrem „o țară ca afară”.

Am ajuns în Londra după o călătorie de câteva ore, două controale la vamă și un drum de aproape 40 de kilometri pe sub Canalul Mânecii. Când am coborât în Victoria Coach Station, Londra mi s-a înfățișat exact așa cum credeam că va fi: pestriță, plină de viață, animată, frumoasă. Între mii de oameni și de mașini, după doar câteva fraze scurte, am reușit să-l reperez pe Andrei Tutunea, ca și cum un indicator nevăzut îmi spunea că el este românul pe care îl caut. Am văzut o parte a frumuseților capitalei britanice din mașină, o excepție pe care Andrei a făcut-o pentru mine, fiindcă mi-a mărturisit că de zece ani de când locuiește aici, este prima dată când face acest traseu cu autoturismul personal și nu cu mijloacele de transport în comun. De altfel, nici nu ar avea motive: sistemul de transport e atât de bine pus la punct și atât de ofertant, încât este mult mai rapid.

Ana și Andrei Tutunea

Ana și Andrei locuiesc în Croydon, sudul Londrei. Un cartier normal la ei, care emană civilizație prin toți porii. În apartamentul cozy de la etajul întâi al „blocului” (care seamănă cu o vilă la noi), cei doi nemțeni  – el romașcan, ea din Piatra Neamț – și-au adus din România ce au  avut mai drag și mai de suflet. Nu le pot aduce pe toate, fiindcă ideea de spațiu la britanici este complet diferită de a noastră, a celor care locuim pe continent. Tocmai de aceea, lucrurile pe care au decis că trebuie să le aibă acasă sunt atât de prețioase. Unele dintre acestea sunt câteva tablouri și cărți semnate Violeta Lăcătușu, întrucât Andrei este nepotul acestei artiste a penelului și a condeiului.

Pentru Ana și Andrei, mutatul în Marea Britanie nu a fost un plan pentru doi – trei ani. Simțeau, din România, că stilul de viață românesc nu li se potrivește, că ceva (ce nu știau ce) lipsește.

Iar lor – un specialist IT și o profesoară – Londra li s-a potrivit  (de zece ani deja) ca o mănușă.

Stilul de viață londonez înseamnă să te trezești dimineața, să te duci pe jos sau cu bicicleta la muncă, să faci un duș, să termini ziua la muncă, să te duci la sală sau la pub – mai ales joi seara, cu colegii -, în weekend să-ți iei partenerul, partenera la un musical, să ieși la un restaurant bun, să faci o plimbare, să ieși la un muzeu”, spune Ana Tutunea.

La nivel profesional, capitala Marii Britanii oferă multe celor care au inițiativă. Iar a fi implicat și proactiv nu sunt doar niște cunvinte spuse într-o ședință motivațională, ci realități.

Capitala e diferită, fiindcă e energică și la 3 dimineața. Capitala nu e o nație, nu e o cultură care ține de stat, e un amalgam de nații, un amalgam de culturi care sunt aici pentru un motiv. Oamenii vin aici pentru că mediul e de așa natură încât susține, ajută și aproape filtrează pe cei care au o calitate de genul start-up. Adică, vrei să facem ceva? Ok, hai să facem ceva! Nu contează că e trei dimineața. Firma la care lucrez are echipe în toată lumea, se întâmplă să vorbesc cu colegi la 8.00 ora mea, dar 3.00 ora lor. Munca trebuie făcută. Nu se întâmplă  tot timpul așa, dar dacă este un eveniment, atunci toți sunt conectați. Londra e locul în care poți trăi în felul acesta. E orașul cu cel mai multe startup-uri din Europa. Londra e locul care îți permite să gândești. Dacă te duci undeva și spui că vrei să reinventezi roata, nu se uită nimeni ciudat la tine. Îți spune: Perfect, hai să vedem cum facem! Aici poți găsi spațiul și oamenii cu care poți face lucruri, e locul în care nu ești ciudat.

Evident, nu toți se pot adapta la acest ritm. Au fost români care au încercat și nu au reușit, au fost alți străini care au încercat și au mers mai departe.

Acest stil de viață era unul pe care ei îl aveam și în România. Aici nu-ți dă nimeni informația cu lingurița. O face în primele două luni, când înveți jobul. După aia, lumea se așteaptă să știi, să cauți și să înveți tu. Și te implici la job ca și cum e firma ta, te interesează politica (dar la modul practic, nu povești la televizor), casa ta, cartierul tău, te interesează munca. Nu le faci pentru că așa e societatea, pentru că așa viața. Te interesează pentru că te afectează cu ceva și, în concluzie, trebuie să știi despre lucrul acela ca să poți să-l direcționezi, dacă poți.”

Teo cu Ana și Andrei Tutunea

Andrei este la fel de implicat și când vine vorba de administrația locală din cartierul lui sau din Roman. Datorită internetului se interesează de tot ce se întâmplă în orașul natal, iar în Londra este omul care ține legătura între administrația cartierului și locuitorii din blocul său. Astfel, a avut ocazia să-i vadă pe aleșii poporului britanic la muncă.

Ne-am întâlnit des cu reprezentantul nostru în Parlament, am fost în Westminster, la lucrările lor. E foarte deschis și foarte abordabil, vrea să facă ceva. Spre diferență de România, el vine cu idei clare. Structura politică este un pic difrită aici, deputatul este și legătura între cei pe care îi reprezintă și Guvern. Aici, dacă la consiliul local se identifică o problemă, se transmite parlamentarului, iar el face lobby. Aceasta se întâmplă în condițiile în care consiliul local este laburist, iar deputatul este conservator. Există discuții divergente în anumite proiecte, dar sunt doar punctuale. În general, politicienii de aici își fac treaba. Eu am rămas extrem de surprins că în prima întâlnire cu acel parlamentar conservator, și-a explicat punctul lui de vedere – în comparație cu ce au spus laburișii nu era de acord cu unele dintre puncte, dar a spus, le-a susținut pe cele cu care era de acord. În alte întâlniri, în care am vorbit despre istoria politicii, a subliniat realizări ale politicienilor laburiști, importante pentru țară; dar acum sunt parte din istorie, nu e o luptă politică.”

Ce înseamnă România pentru Ana și Andrei?

Ana Tutunea: „Pentru mine, România înseamnă Crăciun cu ai mei, nu înseamnă un obiect. E o stare anume, pe care eu o aveam doar cu ai mei acasă, de Crăciun, toți în jurul bradului. Acum nu mai mergem în România, dar suntem pe Skype de Crăciun. Nu e același lucru, dar e cât de cât mai aproape.

Andrei Tutunea: Există familia, nu o putem tăia niciodată de pe listă. În prima zi când ajungem în România e sentimentul acela de familiar, de frumos, de bine. După ce pleci, îți rămân doar lucrurile frumoase. Lucrurile rele dispar mai repede decât cele frumoase. După un timp, rămâi doar cu cele bune. Când te întorci, apare familialul. Și ne gândim, cumva… dar, dacă ne-am întoarce, aș putea găsi un job așa, ne-am putea așeza în felul ăsta. A doua zi începem să nu ne mai gândim și a treia zi vrem acasă.

România ar mai fi putut să însemne și o cabană la munte, în județul Neamț; dar s-au răzgândit în a investi după ce și-au dat seama că de la ferestrele lor ar fi văzut doar casele vecinilor, total diferite ca stil și culoare și fără a se integra deloc în specificul zonei.

Ce înseamnă Diaspora?

Ana: Când au fost ultimele alegeri și a fost discuția că diaspora ne-a ales președintele, a fost la un moment dat discuția în jurul meu că, dacă voi, Diaspora, ați hotărât; ce vă interesează pe voi cine mă conduce pe mine, că voi oricum stați acolo? Partea mea de Diasporă este că sunt aici, îmi fac treaba la jobul la care și sunt și, în felul acesta, pot să le demontrez că dacă au o concepție greșită despre români, nu e corectă. Deși personal nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu tratată altfel din cauză că sunt româncă.

Andrei: Diaspora înseamnă cineva care trăiește în afara țării. Politic discutând, eu sunt aproape de acord că nu ar trebui să ne băgăm nasul în lucruri pragmatice, locale. Dacă eu nu sunt în România, nu ar fi corect să am putere de decizie eu, dacă pe mine nu mă afectează în niciun fel, dar afectează clar pe altcineva. Lucruri care țin de nație, de cultură, e altceva. Mie mi se pare un subiect fals faptul că Diaspora ar trebui sau nu să influențeze ceea ce se întâmplă în țară. Nu cred că Diaspora duce un rezultat într-un sens sau în altul, Diaspora îi poate influența pe cei din România, care sunt majoritari. Problema e ca să ai un mediu corect, nu să vii aici, să înveți ceva și să fii atât de bătut în cap încât să vrei ca în România să se întâmple exact la fel. Nu merge, lucrurile pe care le înveți aici trebuie adaptate.

Centenarul… pus în context

Andrei este pasionat de istorie. A căutat să-și afle originile, a vrut să știe mai multe decât a învățat la școală. Spune că uneori rămâne surprins că persoane inteligente nu știu mai nimic despre trecutul țării.

Centenarul e un eveniment din istorie; dar nu sunt 100 de ani de când există România, nu sunt 100 de ani de când există nația, sunt 100 de ani de la o situație care acum nu mai este. Cred că ar trebui să privim în context. Eu am avut de-a face cu o parte a marii Uniri, și anume Cadrilaterul: am avut un stră-străbunic care a fost în Poliția orașului Turtucaia din Cadrilater, în momentul în care, în 1916, bulgarii au recucerit zona. Stră-străbunicul meu a fost omorât de bulgari cu topoare. Din altă ramură a familiei, un stră-străbunic a primit pământ în Cadrilater, pentru că România încerca să populeze zona cu români. Deci, știind un pic mai mult din bucata aceea de unire, sunt un pic neplăcut surprins că oamenii educați nu știu despre ce e vorba. Noi am învățat la școală lucruri scoase din context. Ideea care ne-a rămas a fost că zona aceea a fost a noastră; ori, noi am cucerit Cadrilaterul în 1913, acolo fiind o populație română minoritară. Noi suferim parcă de un sindrom al perfecționismului, înfrângeri și aspecte mai puțin plăcute ale istoriei sunt băgate sub preș și nu se predau la școală. Aici, cea mai importantă distincție militară provine dintr-o bătălie pe care Anglia a pierdut-o. Cred că este important să înțelegem contextul Unirii din 1918.”

Întorcându-ne la viața de zi cu zi, Ana și Andrei spun că mai au foarte multe de învățat din această experiență londoneză și că nu contează unde vrei să trăiești, atât timp cât rezonezi cu locul și cu oamenii din acel loc.

În România nu știam că se întâmplă niște lucruri care sunt derapaje, era normal să stau cu dosare pe la cozi la instituții. Eram  suprat că stăteam la cozi, dar… mai târziu am înțeles cum se fac lucrurile aici, în Germania, în SUA; iar în momentul în care ai context înțelegi mai ușor lucruri. Înainte să plec, sentimentul era că sunt un ciudat, dar nu puteam să explic acel sentiment. Aici nu sunt un ciudat. Aici am învățat că poți face multe mai simplu, mai ușor și mai bine.”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca