Un nou târg Expofashion la Roman

de | 05/10/2018 | Economic, Local

Un nou târg Expofashion, organizat de Camera de Comerț și Industrie Neamț, va avea loc la Roman luna aceasta, dacă aleșii romașcanilor vor fi de acord cu un parteneriat încheiat între instituția amintită și Consiliul Local Roman.

A patra ediție a Târgului Expofashion va avea loc la Roman, în perioada 24 – 28 octombrie, în Piața Roman-Vodă. Organizatorii intenționează să amenajeze patru corturi, cu o suprafață totală de 650 de metri pătrați.

Pentru acest eveneiment, Camera de Comerț și Industrie Neamț solicită sprijinul municipiului Roman privind racordarea la energia electrică, accesul la toaleta publică din spatele Primăriei Roman, precum și accesul la suprafața solicitată pentru perioada 19 – 30 octombrie. Camera de Comerț va achita și serviciile: curățenie/gunoi – către firma Rosall, pază –către firma IPS Roman, iar energia electrică va fi achitată pe bază de proces verbal către Primaria municipiului Roman.

Proiectul acordului de parteneriat va fi discutat în ședința extraordinară a Consiliului Local Roman de miercuri, 10 octombrie.

Acest târg organizat la Roman a reunit, de fiecare dată, zeci de producători și sute de clienți. O nouă ediție înseamnă că celelalte ediții au fost un succes pentru organizatori și participanți. De altfel, reprezentanții Camerei de Comerț Neamț au afirmat de mai multe ori că Romanul este un pol economic important în județ și în regiune.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.