Conform ultimelor date oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț, în zona Roman rata șomajului este de doar 2,74%. Dar asta e o medie, restul poveștii e spus de cifrele pe fiecare comună în parte.
În top trei unități teritoriale cu cel mai mic șomaj se află comuna Gherăiești cu 0,45%, Sagna cu 0,95% și Roman cu 0,96%. Concentrarea economică din Roman și localitățile limitrofe duc la o mai mică rată a șomajului, locuitorilor din localitățile apropiate de Roman fiindu-le mai ușor să ajungă la locul de muncă.
În celălalt capăt al clasamentului se află comuna Văleni cu 18,76% șomaj, Oniceni cu 15,95%, Boghicea cu 14,85%, Pâncești cu 13,01%, Valea Ursului cu 11,54% și Bahna cu 9,13%. Cifrele demonstrează destul de clar că lipsa unei infrastructuri de transport adecvate duce la o rată a șomajului mare iar realitatea crudă arată că locuitorii din zonele îndepărtate de centrele urbane trăiesc mai ales din agricultura de subzistență.
Mai sunt și câteva cazuri care pot fi tratate ca particulare, de exemplu în Gherăiești sau Tămășeni rata mică a șomajului s-ar putea datora și faptului că foarte mulți locuitori ai comunei sunt plecați la muncă în străinătate.
În medie, 40% dintre șomeri sunt femei, dar procentul variază între 28,17% (Bîra) și 67,8% (Cordun). Unitățile teritoriale unde femeile reprezintă peste 50% dintre șomeri sunt Gherăiești (50%), Roman (53,94%), Molodoveni (60,71%) și Cordun (67,8%).
Topul șomajului:
- Văleni 18,76%
- Oniceni 15,95%
- Boghicea 14,85%
- Pâncești 13,01%
- Valea Ursului 11,54%
- Bahna 9,13%
- Dulcești 7,98%
- Icușești 7,07%
- Stănița 6,87%
- Bîra 6,09%
- Bozieni 5,33%
- Ruginoasa 4,58%
- Făurei 4,34%
- Poienari 4,23%
- Doljești 3,45%
- Botești 2,96%
- Trifești 2,65%
- Moldoveni 2,38%
- Horia 2,38%
- Secuieni 2,24%
- Ion Creangă 2,07%
- Săbăoani 2,02%
- Gâdinți 1,90%
- Români 1,24%
- Cordun 1,16%
- Tâmâșeni 0,99%
- Municipiul Roman 0,96%
- Sagna 0,95%
- Gherăiești 0,45 %
0 Comentarii