presshub.ro: 180 de milioane de euro pentru infrastructura de apă și canalizare: Cel mai mare proiect european din Galați

de | 09/11/2018 | Bani Europeni

La Galați se derulează în prezent cel mai mare proiect în infrastructura de apă și apă uzată din județ, binevenit a se repeta în numeroase județe din România. Cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro, proiectul are ca beneficiari 21 de unități administrativ-teritoriale (inclusiv municipiul Galați), plus Consiliul Județean. Vor fi realizate și investiții în domeniul apei uzate. Iarna trecută, mai exact pe 20 decembrie 2017, Societatea Apă Canal SA Galați a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene contractul de finanțare nr. 158/20.12.2017, aferent investiției „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galati, în perioada 2014-2020”, finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Durata contractului este de 105 luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, iar valoarea totală a…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.