presshub.ro: Bani europeni pentru România: La zece ani de implementare de proiecte cu fonduri structurale, în ciuda provocărilor, se derulează afaceri de succes

de | 10/11/2018 | Bani Europeni

România a încheiat exerciţiul bugetar european 2007-2013 cu un grad de absorbţie a fondurilor structurale de aproximativ 90%. În actualul exerciţiu bugetar, atragerea banilor europeni este întârziată. Există însă proiecte care se derulează cu succes: printre ele, un program de training pentru antreprenori dezvoltat în sudul ţării. Bogdan Lăzărescu, manager de proiecte fonduri europene, și Cristian Tudoran, coach, au fost invitații RFI România, unde au analizat îndeaproape reușite și provocări specifice. „Există o barieră de cunoaștere. După zece ani de implementare a proiectelor pe fonduri structurale, încă descoperim, zi de zi, lucruri noi sau pe care le-am pierdut din vedere. Raportarea, în sine, este o provocare. În mod normal, se spune că un proiect, indiferent de finanțarea pe care o are, ar trebui să prevadă 40% activități administrative și 60% activități propriu-zise de implementare dacă vrem să obținem rezultate…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.