presshub.ro: 200 de milioane de euro, bani europeni, au fost atrași de companiile din Nord-Est în ultimii opt ani

de | 21/11/2018 | Bani Europeni

În perioada post-criză economică, banii europeni pompați în România au influențat puternic resuscitarea mediului economic din zona de nord-est a țării. Din 2010 încoace, aproape 700 de societăți comerciale au atras finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR), iar suma totală nu este deloc mică: aproape 200 de milioane de euro. Față de fostul exercițiu bugetar european, 2007-2013, implementarea celui actual, 2014-2020, deși a început mai târziu, este mult mai rapidă pentru firme: contractele au început să fie semnate din august 2017 și, în numai 14 luni, suma atrasă de către companii este comparabilă cu cea accesată în întreaga programare anterioară. Diferența este de mai puțin de un milion de lei, iar următorul contract semnat de o astfel de firmă va înclina probabil balanța. Unele calcule realizate de PressHub și Ziarul de Iași arată că în programarea actuală sunt create premizele ca, în zona de nord-est a…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.