presshub.ro: Primării mici, proiecte europene mari. Autoritățile locale din Iași învață din greșeli și absorb fonduri europene consistente

de | 30/11/2018 | Bani Europeni

Edilii din mai multe comune ieșene cu mai puțini locuitori nu s-au ferit de proiecte cu bani europeni. „A trebuit să mă adaptez, adică să fiu mai activ și să depun proiecte în toate programele”, arată primarul din Moșna. „Acum avem pe POR construirea unei grădinițe și reabilitarea școlii mari din satul Bosia, amenajarea unui teren de sport în satul Ungheni. Am achiziționat deja un buldoexcavator și am tras apă și canalizare la Coada Stâncii”, spune și edilul-șef din Ungheni. Primarul din Mircești se plânge de contestațiile la licitațiile care au prelungit modernizarea unui drum. La Sirețel, în schimb, se produce o situație mai puțin obișnuită, cu un primar condamnat penal. „Avem banii și trebuie doar semnat contractul. Primarul nu poate să semneze pentru că are condamnare, eu nu pot să semnez pentru că nu mă poate delega”, explică viceprimarul. Iar primarul din Dobrovăț a devenit foarte atent la selectarea firmei de…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.