Legislația europeană nu numai că protejează toți consumatorii împotriva a numeroase practici comerciale înșelătoare și agresive, ci asigură și o protecție specială consumatorilor care sunt deosebit de vulnerabili din cauza unei deficiențe mentale sau fizice. Legislația UE le interzice comercianților să profite de aceste dezavantaje pentru a determina consumatorii să cumpere un produs pe care, în mod normal, nu l-ar cumpăra.
Unele practici utilizate adesea pentru a profita de consumatorii vulnerabili sunt acum interzise cu desăvârșire. Legislația UE interzice tehnicile de vânzare care afectează libertatea de alegere a consumatorului prin hărțuire, constrângere, forță fizică sau prin profitarea de situațiile nefericite în care acesta se află.
De exemplu, Europa le-a interzis comercianților să vă facă să credeți că nu puteți părăsi un loc fără a cumpăra ceva. De asemenea, este interzisă vizitarea unui domiciliu particular, odată ce comerciantul a fost invitat să îl părăsească sau să nu se mai întoarcă. Este interzis, de asemenea, să vi se dea impresia falsă că ați câștigat un premiu, când, de fapt, nu se oferă niciun premiu, sau să vi se ceară să plătiți în avans bani sau să cumpărați ceva înainte de a solicita premiul. În mod similar, este interzisă includerea unei facturi de plată în materialele promoționale, care să vă dea impresia că ați comandat deja un produs.
În plus, legislația UE recunoaște consumatorii vulnerabili ca o categorie specială în contextul sărăciei energetice – este vorba de persoanele care nu își pot plăti facturile la energie, în special pentru încălzire și răcire. Țările UE trebuie să introducă măsuri pentru a ajuta acești consumatori, interzicând, de exemplu, deconectarea de la sistemul de încălzire în timpul iernii sau introducând tarife sociale pentru electricitate și gaz.
0 Comentarii