Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a publicat câteva cifre relevante din activitatea desfășurată în 2018. O parte dintre infracțiunile înregistrate de oamenii legii sunt în scădere comparativ cu anul anterior (2017), dar numărul faptelor penale este, în continuare, de ordinul sutelor în cele mai multe domenii de intervenție ale IPJ Neamț.
Conform raportului întocmit, la nivelul IPJ Neamț au fost sesizate, anul trecut, 366 infracţiuni stradale (aproximativ una/zi), dintre care 355 au fost înregistrate în mediul urban, iar 11 infracțiuni în mediul rural. Din totalul infracţiunilor stradale sesizate, 318 sunt infracţiuni de furt, dintre acestea frecvenţa cea mai ridicată având-o furturile din buzunare, poșete, genți 140, iar furturile din auto au scăzut de la 136 la 88. Infracţiunile cu violenţă s-au redus de la 65 la 35. Nu s-au înregistrat fapte penale stradale de omor, iar tâlhăriile au prezentat o diminuare de la 62 la 32 de fapte în 2018. De altfel, numărul infracţiunilor stradale sesizate s-a diminuat cu 63 de fapte faţă de anul 2017.
Furturile din locuințe reprezintă o altă infracțiune care, în medie, a avut loc în fiecare zi din 2018: 370 de asemenea fapte au avut loc în 2018 (față de 414 în 2017).
Infracțiunile silvice constatate de polițiștii nemțneni anul trecut: 364 de fapte (în medie, aproape una/zi)
Pe linie rutieră, în judeţul Neamţ s-au produs 754 accidente de circulaţie, cu un accident mai puțin decât în anul anterior, soldate cu 60 de persoane decedate (cu 9 mai multe decât în 2017), 274 rănite grav ( cu 15 victime mai mult decât în anul 2017) şi 697 rănite uşor. Principalele cauze generatoare au avut drept cauză abaterile săvârșite de către pietoni, viteza neadaptată la condițiile de drum sau neregulamentară.
0 Comentarii