Asociația Mușatinii Roman vrea să trimită în tabră de iarnă zece copii din centrele de zi din oraș. Pentru aceasta, organizația are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet, costurile taberei pentru cei zece copii ridicându-se la 4.000 de lei. Reprezentanții Asociației Mușatinii au promovat campania lor și pe bursabinelui.ro, iar până acum s-a strâns 10% din sumă. Beneficiarii taberei sunt copii proveniți din medii defavorizate și care, în cea mai mare parte, nu au avut parte vreodată de o tabără dedicată lor.
„În urma desfășurării acestei tabere, copiii din mediile defavorizate vor avea posibilitatea alături de voluntarii noștri de a-și însuși abilități, competențe noi precum cele lingvistice, artistice, de comunicare. Acești copii petrec două ore după terminarea școlii în centrele de zi din Roman, fiind îndrumați de voluntarii noștri. Prezența lor într-o tabără ar fi, probabil, cea mai frumoasă experiență din viața lor! Copiii care vor participa în tabără sunt lipsiți de mijloace materiale minime. Prezența lor într-o tabără le va întări încrederea în sine, în perspectivele de viitor alături de comunitatea locală. În plus, comunitatea locală va avea de beneficiat pe termen lung datorită integrării mai ușoare a acestora în urma dezvoltării unor abilități personale.”
Ovidiu Albert, președinte Asociația Mușatinii
Cei care vor să doneze o pot face pe bursabinelui.ro (click aici) sau contactându-l pe președintele Asociației Mușatinii, profesorul Ovidiu Albert (telefon 0742180259).
0 Comentarii