Rossal vrea tarife mai mari la gunoi

de | 30/01/2019 | Administrație, Economic, Local, Social

Firma Rossal vrea să majoreze din nou tariful la gunoi. De data aceasta este vorba despre gunoiul public, adică de ceea ce plătește Primăria pentru curățenia orașului. Contractul de curățenie pe străzile din oraș  s-a încheiat în anul 2009, tarifele fiind modificate ultima dată în urmă cu mai puțin de un an, pe 29 martie 2018.

Motivul principal al majorării tarifelor ar fi creșterea salariului minim pe economie. Consilierii locali sunt cei care vor decide dacă tarifele pentru curățenia din oraș se vor majora, proiectul de hotărâre urmând a fi dezbătut în cadrul ședinței ordinare de joi, 31 ianuarie.

În urma examinării documentaţiei depuse de S.C. ROSSAL S.R.L. Roman, ţinând cont de faptul că valoarea salariului minim pe economie a crescut de la 1.900 lei la 2.080 lei, propun majorarea tarifelor aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la proiectul de hotărâre. La actuala majorare s-a ținut cont de faptul că prin anterioara majorare nu s-au acoperit integral costurile acestui serviciu public.” – extras din expunerea de motive a proiectului de hotărâre

Creșterile de tarif variază de la câțiva bani la câțiva lei și se pot observa în tabelul de mai jos.

ServiciuU.M.Tarif vechiTarif propusTarif aprobat
Măturat manual1000m220,6523,7523,75
Măturat mecanic1000m218,7820,6620,66
Descărcat coşuri stradale1 buc1,561,791,79
Curăţat rigole100 ml39,9345,9245,92
Stropit străzi1000m28,198,638,63
Spălat străzi1000m244,3544,6144,61
Combatere polei
(exclusiv material antiderapant)
1000m225,4427,4827,48
Deszăpezit manual1000m2199,66229,61229,61
Deszăpezit mecanic1000m218,2319,8719,87
Încărcat zăpada mecanic1 tonă22,6722,8022,80
Transport zăpadă1 tonă/km15,2515,3015,30

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.