Duminică dăm ceasul înainte

de | 29/03/2019 | Acces Europa, Util

Duminică, 31 martie, românii trec la ora de vară. Astfel, ceasurile se vor da cu o oră înainte, ora 3 devenind ora 4, iar 31 martie va fi cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore.

De precizat că Parlamentul European a votat, în urmă cu câteva zile, renunțarea la schimbarea orei. Acest vot nu înseamnă finalul procesului legislativ; textul adoptat reprezintă poziția Parlamentului pentru negocierile cu miniștrii Uniunii Europene în vederea adoptării formei finale a normelor propuse.

Se dorește ca renunțarea la schimbarea orei să se facă în 2021, iar fiecare țară va decide dacă rămâne la ora de iarnă sau la cea de vară.

Schimbarea orei a fost gândită ca un mod de a folosi mai mult lumina naturală și de a face economie, dar mii de cetățeni europeni s-au plâns că au probleme de adaptare și studii recente au arătat că schimbrea orei nu produce o economie semnificantă de energie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.