Construirea unei clădiri de birouri în centrul orașului a nemulțumit zeci de romașcani care locuiesc în blocul alăturat terenului pe care investitorul ar dori să ridice imobilul.
Inițiatorii investiției au depus la Primăria Roman o intenție de elaborare a planului urbanistic zonal pentru construirea unui spațiu comercial cu parter și patru etaje.
Clădirea propusă a se construi ar urma să se ridice în spatele blocului nr. 8 de pe strada Libertății, lângă cabinetul medical privat al dr. Buburuzan, între biserica Armenească și biserica Sf. Voievozi.
Cetățenii care vor fi direct afectați de această investiție au reacționat imediat ce au fost informați despre intenția realizării proiectului. Reprezentanții Aosciației de Proprietari nr. 34 au precizat că locuitorii din blocul vizat au semnat într-un tabel că nu sunt de acord cu ridicarea clădirii și că aceste semnături au fost transmise administrației publice locale. Motivul principal ar fi că noul imobil va afecta lumina naturală de care beneficiază acum apartamentele din blocul nr. 8.
Un alt proiect privind construirea unei clădiri, de data aceasta pe strada Dobrogeanu Gherea, lângă Grădinița nr. 2, se află tot în faza de consultare publică privind intenția de elaborare a planului urbanistic zonal. Acest din urmă proiect a mai fost supus dezbaterii publice în urmă cu aproape trei ani, dar vecinii nu au fost de acord și investiția nu a putut demara.
0 Comentarii