La CSM: preselecții pentru tenis de masă

de | 07/05/2019 | Local, Sport

CSM Roman va organiza în următoarele două duminici, pe 12 și pe 19 mai, începând cu orele 11:00, preselecții în vederea alcătuirii de grupe de copii și  juniori pentru secția tenis de masă. La Sala Sporturilor, acolo unde vor avea loc preselecțiile, sunt așteptați copii cu vârsta cuprinsă în intervalul 10 – 14 ani (inclusiv).

Copiii ce vor participa la preselecții trebuie să aibă echipament sportiv corespunzător (trening), iar încălțămintea să fie curată și adecvată suprafeței de joc – parchet.

Condițiile de participare și documentele necesare pentru înscrierea la preselecții sunt:

  • vârsta copilului cuprinsă între 10-14 ani;
  • adeverință medicală – apt pentru sport;
  • acordul părintelui/tutorelui legal pentru participare și folosirea datelor cu caracter personal (se va semna la prezentarea la preselecții).

Pentru detalii, cei interesați pot contacta Serviciul Competiții Sportive din cadrul CSM Roman sau numerele de telefon și adresele de mail:

Activitatea  de preselecție precum și coordonarea ulterioară a grupelor de copii și juniori vor fi efectuate de către instructorul Gându Claudiu. Toate costurile necesare pentru activitatea grupelor de juniori vor fi suportate de CSM Roman, părinții nefiind nevoiți să achite vreo taxă pentru activitățile sportive menționate.

La preselecție sunt așteptați copiii din Roman, precum și din comunele membre în Asociația „Roman Metropolitan”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.