Cele 4.000 de locuri din tribune, dar și alte câteva sute în mijlocul sălii (datorită scaunelor puse de organizatori) din Sala Polivalentă a municipiului Piatra-Neamț au fost ocupate, joi seară, de liberalii nemțeni veniți din tot județul să se întâlnească cu liderii lor.
Lansarea candidaților PNL pentru Parlamentul European a avut loc în prezența președintelui PNL – Ludovic Orban, a celui care deschide lista de candidați – Rareș Bogdan, dar și a altor candidați – Cristian Bușoi, Mihai Țurcanu, Vasile Blaga – și a numeroși alți lideri liberali: Ionel Dancă (purtător de cuvânt PNL), Pavel Popescu (deputat PNL Timiș), Gheorghe Flutur și nu numai. Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, a avut rolul de moderator al întâlnirii.
„Victorie PNL! Pe 26 mai avem alegeri europarlamentare. În aceste zile România își alege soarta, destinul pentru următorii 10 ani. Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru că sunteți astăzi aici, să vă mulțumesc pentru ce ați făcut și ce veți face! Să ne vedem pe 26 mai la vot să ne ajutați să câștigăm aceste alegeri!”
deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț
Primul invitat care a luat cuvântul a fost suceveanul Gheorghe Flutur.
„N-am cuvinte să vă felicit pentru revoluția liberală de la Piatra-Neamț. Uitați-vă că Moldova a reînviat. Eu zic că Moldova este pe drumul cel bun. Moldova este pe drumul pe drumul care miroase a autostradă, dacă veți ști să fiți uniți până la capăt. De 30 de ani, socialiștii ne-au ținut în izolare, în sărăcie, ne-au gazat în 10 august anul trecut și acum vin după voturi? Azi, primăriile PSD erau goale de angajați. Avem nevoie de schimbare aici, în Moldova; cântarul aici este pentru PSD cel mai important. PNL trebuie să se pregătească foarte serios pentru guvernare, începe cu testul la europarlamentare. Eu sunt convins că surpriza plăcută va veni din Moldova.”
Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava
Au mai vorbit Costel Alexe – președinte PSD Iași, Costel Șoptică – președinte PNL Botoșani, Daniel Lungu – primarul municipiului Suceava, Ioan Bălan – director regional PNL, Dragoș Chitic – primarul municipiului Piatra-Neamț, senatorul Eugen Țapu-Nazare, Sebastian Bruduja – vicepreședinte PNL, Cristian Bușoi – europarlamentar și candidat, Mihai Țurcanu – europarlamentar și candidat.
Vasile Blaga a atras atenția că „e rănit PSD, dar încă e periculos”, iar primarul Lucian Micu a spus că „a venit momentul schimbării, iar PNL e singurul partid care poate duce România pe drumul cel bun.”
Tribunele au devenit și mai animate când a venit rândul lui Laurențiu Leoreanu să se adreseze celor prezenți.
„Avem de departe cea mai bună listă de candidați la aceste alegeri, o listă ce împletește noutatea cu performanța și diplomația. Valorile europene pe care le-a îmbrățișat PNL sunt total străine pentru PSD. Această guvernare a fost construită pe doi piloni: unul consolidat – cel al hoției – și un pilon pe care l-au șlefuit, l-au inventat și l-au dus la înalta performanță: al prostiei. Un guvern în care prostia crasă, analfabetismul funcțional e la el acasă. Fiecare ministru nou-numit e o beznă față de cel care a fost înlocuit. Dacă au scăpat hârtiile pe jos, li s-au vărsat și literele de pe ele. Caută oriunde invenții, se întâlnesc doar între ei și se laudă cu proiecte pe care le-au anunțat în ncampanie, scrise de cineva pe o coală și care au rămas într-un studio TV. Unde sunt autostrăzile? Unde suntspitalele regionale? Unde sunt școlile modernizate? Ce răspuns avem: toalete în fundul curții, școli care seprăbușesc, oameni dezamăgiți, un mediu economic fără predictibilitate. E momentul în care, pe 26 mai, să le dăm semnalul că trebuie să plece acasă. Erau ca vulturii după 2016, când au câștigat alegerile, dar azi se întâlnesc precum cârtițele. Nu-i suportă pe români, vor să guverneze doar pentru ei. Noi, liberalii, suntem împreună cu românii și pentru români.”
deputat Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte PNL
Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Rareș Bogdan a vorbit despre summitul informal european de la Sibiu, i-a numit pe liderii PNL din Neamț și a transmis un mesaj către adversarii politici.
„Pentru Ionel Arsene, baronul care-și bate joc de un județ care e vatră strămoșească și vatră a ortodoxiei, am un singur mesaj: În democrație, hoții stau la pușcărie! Să vă fie frică pesediștilor, Moldova se ridică! Moldova a dovedit că se ridică la Suceava, la Botoșani, iar acum la Neamț. Dar azi a fost despre România, la Sibiu. Liderii PNL au stat, azi, la aceeași masă cu Angela Merkel, Emmanuel Macron, cu cancelarul Austriei, cu primul-ministru al Spaniei, cu președintele Parlamentului European, cu președintele Comisiei Europeni și alți lideri europeni. Noi de-acolo venim. Modul în care a fost primit Ludovic Orban, liderul PNL, arată că România are o șansă. PNL este singura forță politică cu influență în Europa. În timp ce noi ne întâlneam cu liderii europeni și eram respectați, la întâlnirea cu socialiștii europeni nu era picior de pesedist. Vă dați seama cât de jos sunt la nivel european, nu-i mai bagă nimeni în seamă. Dar câștigătorul numărul 1 al zilei a fost poporul român, pentru că a dovedit că își dorește să rămână în Europa și să fie respectat în Europa. În acest moment, Partidul Național Liberal, are șansa istorică de a reclădi România și această șansă începe pe 26 mai. Este momentul în care Partidul Național Liberal, cotat foarte bine în sondajele de opinie, poate demonstra că România nu-i a lor, că România este a dumneavoastră, a oamenilor cinstiți!”
Rareș Bogdan, candidat PNL
”Încep prin a vă spune că atunci când liberalii din Piatra se înțeleg cu liberalii din Roman, s-a terminat cu PSD în județul Neamț. Oameni buni, mai avem două săptămâni și jumătate, să nu le pierdem, să nu uităm de ce a ajuns PSD-ul la putere, pentru că oamenii educați, pentru că oamenii corecți, pentru că oamenii obișnuiți, pentru că oamenii cu șapte ani de acasă și cu credință în Dumnezeu, de multe ori au preferat să stea acasă și i-au lăsat pe cei manipulabili, pe cei slabi de înger, pe cei dependenți, pe cei mai în vârstă, care pot fi păcăliți de PSD-iști cu atâta ușurință, i-am lăsat pe ei să ne decidă soarta. A venit vremea să ne decidem noi soarta, noi cei peste 90% dintre români, care avem scaun la cap, care știm ce trebuie făcut cu țara aceasta. Treziți-i pe toți până în 26 mai, aduceți-i la vot pentru a recâștiga România și pentru a recâștiga șansa acestei țări de a ajunge, așa cum am fost noi astăzi, liberalii, în primul rând în Europa! ”
Ludovic Orban, președinte PNL
0 Comentarii