În Camera Deputaților s-a dat votul final pe o lege care prevede că mașinile cu radar trebuiesc obligatoriu inscripționate cu însemnele poliției iar radarul de tip pistol va fi utilizat doar la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele poliției rutiere. Mai mult, se interzice ca radarele să mai „vâneze din tufiș”.
Proiectul fusese adoptat anul trecut, dar în urma sesizării președintelui Iohannis, Curtea Constituțională a stabilit că legea este neclară. În varianta anterioară era prevăzut că toate mașinile de tip radar trebuiesc presemnalizate cu panouri de atenționare, prevedere care a fost scoasă în actuala variantă.
„Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile.”
Legea a fost inițiată de un grup de deputați și senatori liberali, printre care a fost și deputatul Laurențiu Leoreanu, dar acesta a lipsit la votul de astăzi (5 mai 2019). Au fost prezenți la vot 213 deputați, 186 votând cu pentru, 21 contra și 6 s-au abținut. Practic deputații PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP, reprezentanții minorităților și cei neafiliați au votat la unison noua lege, singurii care au votat împotrivă fiind deputații USR și unul de la PSD.
0 Comentarii