Cum reușesc italienii colectarea selectivă: “Au promovat continuu această activitate”

de | 17/07/2019 | Național, Social

În timp ce la noi în țară colectarea separată a deșeurilor se face greu și inegal, în alte țări acest lucru este la fel de normal ca spălatul pe mâini. Senatorul Dan Manoliu a fost într-o vizită de lucru în Italia, în regiunea Campania, parlamentarul romașcan însoțindu-l pe Ștefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoritat. Una dintre opriri a fost la o stație de sortare și prelucrare a deșeurilor.

Am fost la o stație în care se sortau deșeurile, iar plasticul se sorta pe culori. Alături era o instalație de curățare a apelor industriale, iar apoi apa era refolosită în agricultură. Cei de acolo ne-au spus că 80% dintre deșeuri vin sortate direct din gospodării. Este un procent la care noi încă nu am ajuns, dar acest lucru nu s-a întâmplat de la sine, s-a realizat prin foarte multă promovare făcută, autoritățile și firmele care se ocupă de gestionarea deșeurilor au informat constant consumatorii cu privire la această activitate.” 

Dan Manoliu, senator de Neamț

Un alt punct al vizitei de lucru a fost la o firmă care se ocupă de mentenanța avioanelor. 

Este una dintre cele mai mari firme de acest tip, iar pe timp de iarnă, când au mai multă activitate, folosesc inclusiv români și bulgari. Există intenția să facem o legătură cu Tarom pentru specializarea de personal și pentru folosirea românilor la operațiunile de mențenanță direct pe aeroport, prin înființarea unui punct de lucru la Otopeni.

Dan Manoliu, senator de Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.