Încep înscrierile pentru Cupa Romanului la minifotbal

de | 20/07/2019 | Local, Sport

Jucătorii amatori de minifotbal vor avea ocazia să-și arate măestria în joc în cadrul unei competiții organizate la nivel local de CSM Roman. Înscrierile încep de joi, 25 iulie, la o zi după ce regulamentul acestui campionat și alte prevederi ce țin de organizare vor fi votate de consilierii locali romașcani. 

Dacă proiectul de regulament va fi votat fără amendamente, vor putea să se înscrie în competiție persoane de sex masculin, cu vârsta minimă de 18 ani. Taxa de înscriere va fi de 225 lei/echipă participantă – vor fi formate echipe de 5+1 jucători (6 jucători în teren), și maxim 3 jucători de rezervă; jucătorii înscriși în loturile echipelor nu pot fi jucători profesioniști activi.

Meciurile se vor desfășura în perioada 15 august – 8 septembrie, pe terenurile sintetice de la SalaSporturilor și din Parcul Municipal. Vor fi premiate echipele clasate pe primele 3 locuri, dar se vor acorda premii speciale pentru: cel mai bun jucător, cel mai bun portar, golgheter, echipa fairplay și pentru cea mai frumoasă galerie. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. vacariu

    Ma ofer sa fiu portar la una dintre echipe….! Sigur voi iesi „cel mai bun portar”,desi am ….doar 67 de ani !

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.