Strada Nordului va fi închisă pentru lucrări săptămâna viitoare. În perioada 5 – 12 august, această stradă intră în reparație capitală, atât terasamentul cât și stratul de uzură, a anunțat primarul Lucian Micu. Prin urmare, pentru o săpătmână, accesul în zonă va fi restricționat.
Investiția privind reabilitarea acestei străzi este suportată, în mare parte, de o firmă privată: Holcim SA. Compania a donat către administrația locală 650.000 lei, în condițiile în care tot proiectul a fost estimat la 800.000 de lei.
Strada are o lungime de aproximativ 650 de metri și are o stare deplorabilă din cauză că nu au fost executate reparații capitale după 1990, ci doar plombe și covoare asfaltice locale. Reparația presupune un covor asfaltic pe primii 200 de metri, ranforsarea fundației și două straturi asfaltice pe următorii 450 de metri, precum și îmbunătățirea preluării și dirijării apelor meteorice.
0 Comentarii