Cum se sărbătorește la ziua comunei: voie bună din belșug și câte un pic din toate celelalte

de | 19/08/2019 | Eveniment, Rural

Luna august aduce cu ea nu doar concedii și vizite ale celor dragi, ci și multe zile de sărbătoare în localități. Fiind vară, cald și ceva mai multă relaxare în jur, autoritățile locale au făcut un obicei de a organiza petreceri pentru comunitate. 

Comuna Horia nu a făcut excepție, astfel că duminică, 18 august, în jurul orei 14.30 s-a dat startul petrecerii. În ciuda căldurii din timpul zilei, oamenii s-au adunat lângă terenul de sport: pentru a-i asculta pe artiști, pentru a dansa, dar mai ales pentru a se întâlni cu vechi cunoștințe, să pună țara la cale și să despice firul în patru. 

Spectacolul care a durat până seara târziu a fost deschis de artiști de muzică populară, aceștia evoluând pe scenă în funcție de programul politicienilor. Care politicieni nu s-au lăsat prea mult așteptați: la Horia a venit o echipă PNL (primarul Cristian Baciu fiind membru al acestui partid) formată din deputatul Mugur Cozmanciuc, deputatul Laurențiu Leoreanu, consilierul județean Mihaela Isciuc și alți câțiva liberali. Pe de altă parte, inivitația administrației locale a fost onorată și de Daniela Soroceanu, prefectul județului. 

Evident, cei din administrație și din politică nu au vorbit decât după TeDeumul oficiat de preoți. Mesajele transmise au fost de susținere și de încredere în proiectele ce urmează a se realiza. 

De pe margine, oamenii comentau nu doar discursurile, ci și ținutele politicienilor, modul în care aceștia au interacționat cu cei prezenți și făceau, amuzați, pronosticuri pentru alegerile ce urmează. 

Primarul Cristian Baciu nu i-a lăsat pe invitați să plece prea curând de pe scenă: fiecare a înmânat diploma și premiul câte unui cuplu “de aur” ce a urcat pe scenă. Mai apoi, oamenii s-au întors la cântec și dans, mititei și bere pentru alte câteva ore. 

O nouă rundă de premieri a avut loc mai târziu, când mai mulți locuitori ai comunei au primit diplome de excelență pentru activitatea lor profesională: pompierul Dumitru Iuștiuc – premiat de președintele Klaus Iohannis cu „Medalia pentru Merit cls. a III-a“, Ioan Cloșcă – manager și coregraf al ansamblului de dans Dragomirești, Maria Gabriela Butnariu – pentru cea mai mare medie din comună la examenul de bacalaureat, Gheorghe Bugan – pentru promovarea culturală a comunei, Sandu Mihăilă – viceprimarul comunei.

Seara s-a încheiat cu dans, voie bună și cu promisiunea că următoarea ediție a acestui eveniment va avea loc într-o comună cu mai mulți kilometri de asfalt, de rețea de canalizare și de apă. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca