Facilitate fiscală pentru romașcani: să plătească datoriile făra penalități

de | 29/08/2019 | Administrație, Economic, Local

Primăria municipiului Roman inițiază procedură de consultare publică privind instituirea unor facilități fiscale și aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Roman. 

Mai exact, cine avea datorii către bugetul local la sfârșitul anului trecut și nu le-a achitat între timp are șansa să plătească doar suma principală, fără a i se mai adăuga penalități, în cazul în care această propunere de facilitate fiscală va deveni realitate.

De această facilitate fiscală ar urma să beneficieze și persoanele fizice, dar și cele juridice. 

Conform proiectului supus dezbaterii publice, procedura vizează anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții

  • toate obligaţiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
  • sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
  • debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) – c), dar nu mai târziu de 15.12.2019 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate, cu privire la acest proiect pot fi depuse până la data de 16 septembrie la Biroul Unic din cadrul Primăriei Municipiului Roman sau pe adresa de e-mail ditl@primariaroman.ro

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.